HomeTechnologyCât de sigure sunt mașinile Tesla?

Cât de sigure sunt mașinile Tesla?

Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din America (NHTSA) a început investigarea mai multor mașini Tesla după ce a primit sute de plângeri privind frânarea neașteptată. Procesul acoperă toate vehiculele Tesla Model 3 și Model Y lansate în 2021 și 2022.

Șoferii spun că problema apare folosind sistemul de asistență de tip Autopilot. Caracteristica oferă vehiculului controlul asupra unor elemente de frânare și direcție în timpul călătoriei, deși nu este un substitut pentru un șofer uman. În ciuda numelui sistemului, Tesla recomandă șoferilor să rămână vigilenți și să-și supravegheze vehiculul, punctând faptul că sistemul Autopilot ADAS „nu ​​face vehiculul autonom”.

În ultima perioadă, NHTSA a declarat că a primit 354 de plângeri din partea șoferilor de Tesla cu privire la aceste incidente neașteptate de frânare automată. NHTSA a spus că șoferii Tesla au raportat că „decelerația rapidă poate avea loc fără avertisment, la întâmplare și adesea în mod repetat pe parcursul unei singure călătorii”.

Problema afectează aproximativ 416.000 de mașini, toate vehiculele electrice Tesla Model 3 și Model Y din 2021 și 2022, iar creșterea plângerilor are legătură cu trecerea Tesla de la sistemele de percepție cu mai mulți senzori care folosesc atât radar, cât și camere, la noul sistem Tesla Vision care se bazează exclusiv pe camere. Din mai 2021, Tesla nu a instalat senzori radar în mașinile sale Model 3 și Model Y construite pentru piața din America.

CEO-ul Tesla, Elon Musk, susține în continuare sistemul bazat exclusiv pe camere, scriind pe Twitter în decembrie anul trecut că „În timp ce radarul are probleme în a vedea pietonii mici, ei sunt evidenți pentru Tesla Vision”. Biroul de Investigare a Defectelor din cadrul NHTSA a deschis o evaluare preliminară a problemei și a spus că nu are cunoștință de niciun accident sau răni legate de această problemă.

Tesla este în prezent investigată de NHTSA pentru alte două probleme raportate. În decembrie 2021, a fost dezactivată funcția Passenger Play care permitea accesarea jocurilor pe ecranul tactil în timp ce mașina este în mișcare. De asemenea, în august anul trecut, NHTSA a început să analizeze rolul sistemului Autopilot în cazul mia multor accidente care au implicat vehicule de urgență.

Cu toate acestea, mașinile lui Elon Musk nu sunt singurele care se confruntă cu întrebări legate de problemele de frânare. În 2020, EasyMile a trebuit să suspende producția atunci când unul dintre vehiculele sale a rănit un pasager într-o oprire bruscă. De asemenea, în 2019 NHTSA a găsit probleme în sistemul de frânare automată în SUV-urile Nissan Rogue 2017–2018, după ce mai mulți șoferi au depus plângeri.

 

Articol de Izabela Constantin

ARTICOLE RECOMANDATE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole populare

Comentarii recente