HomeHealthCum ne poate afecta înălțimea starea de sănătate?

Cum ne poate afecta înălțimea starea de sănătate?

Înălțimea unei persoane poate determina riscul unei varietăți de boli la care aceasta este expusă, potrivit unei noi cercetări conduse de cercetătorii de la Centrul Medical Regional VA din SUA.

Publicat recent în jurnalul PLOS Genetics, studiul a folosit date culese în cadrul unui studiu anterior derulat în SUA, care includea informații genetice și de sănătate de la peste 222.000 de adulți albi și peste 58.000 de adulți de culoare. Studiul a analizat mai mult de 1.000 de condiții și trăsături.

„Folosind metode genetice aplicate Programului VA Million Veteran, am găsit dovezi că înălțimea adultului poate avea un impact asupra a peste 100 de trăsături clinice, inclusiv mai multe afecțiuni asociate cu rezultate slabe și calitatea vieții”, a spus Sridharan Raghavan de la Centrul Medical Regional VA Rocky Mountain, care a condus studiul.

Cercetătorii spun că rezultatele lor confirmă descoperirile anterioare în care s-a evidențiat o legătură între o înălțime mai mare și un risc crescut de fibrilație atrială, alături de un ritm cardiac neregulat și adesea rapid. Această condiție medicală poate duce la cheaguri de sânge în inimă și vene varicoase. Pe de altă parte, a fi înalt poate include un risc mai scăzut de boală coronariană, tensiune arterială mare sau colesterol ridicat.

În cadrul acestei lucrări au fost descoperite noi asocieri între înalțime și riscul de neuropatie periferică, cauzată de leziunile nervilor localizați în afara creierului și a măduvei spinării, alături de infecții cutanate și osoase, cum ar fi ulcerele din zona picioarelor.

Oamenii de știință s-au străduit să stabilească dacă a fi înalt sau scund pune de fapt o persoană în pericol sau dacă alți factori, cum ar fi nutriția și statutul socio-economic sunt de vină. În încercarea de a elimina acești factori, cercetătorii au analizat separat conexiunile dintre diferite boli și înălțimea reală a unei persoane, precum și conexiunile cu înălțimea prezisă pe baza geneticii.

Autorii studiului spun că nu pot exclude posibilitatea ca statutul socio-economic să fie un factor, având în vedere că studiile anterioare au asociat înălțimea estimată genetic cu venitul și statutul socio-economic, în special la bărbați.

Un alt aspect ce trebuie luat în considerare este reprezentat de eșantion, care deși este mare, este posibil să nu reprezinte populația generală de adulți din SUA, deoarece veteranii americani din studiu sunt în mare parte bărbați în vârstă, cu o prevalență mai mare a afecțiunilor cronice comune, cum ar fi diabetul și bolile cardiovasculare.

Totuși, cercetătorii au declarat că sunt necesare mai multe studii, cu o populație internațională potențial mai mare și mai diversă, pentru a clarifica asocierile dintre înălțimea unei persoane cu unele boli.

 

Articol de Izabela Constantin

ARTICOLE RECOMANDATE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole populare

Comentarii recente