O echipă condusă de cercetătorii UCL și UCLH a cartografiat părțile creierului care ne susțin capacitatea de a rezolva probleme fără experiență anterioară, cunoscută de altfel sub numele de inteligență fluidă.
Inteligența fluidă este, fără îndoială, caracteristica definitorie a cunoașterii umane. Acesta prezice succesul educațional și profesional, mobilitatea socială, sănătatea și longevitatea. De asemenea, este corelată cu multe abilități cognitive, cum ar fi memoria.
Se crede că inteligența fluidă este o caracteristică cheie implicată în „gândirea activă” – un set de procese mentale complexe, cum ar fi cele implicate în abstractizare, judecată, atenție, generarea de strategii și inhibiție. Toate aceste abilități pot fi folosite în activitățile de zi cu zi – de la organizarea unei petreceri până la completarea unei declarații fiscale.
În ciuda rolului său central în comportamentul uman, inteligența fluidă rămâne controversată, în ceea ce privește dacă este o singură sau un grup de abilități cognitive și natura relației sale cu creierul.
Pentru a determina care părți ale creierului sunt necesare pentru o anumită abilitate, cercetătorii trebuie să studieze pacienții la care acea parte fie lipsește, fie este deteriorată. Astfel de studii de „cartografiere a deficitului de leziune” sunt dificil de realizat din cauza provocării de a identifica și testa pacienții cu leziuni cerebrale focale. În consecință, studiile anterioare au folosit în principal tehnici de imagistică funcțională (fMRI) – care pot induce în eroare.
Însă noul studiu, condus de cercetătorii de la Institutul de Neurologie și Spitalul Național de Neurologie și Neurochirurgie UCLH din Marea Britanie a investigat 227 de pacienți care au suferit fie o tumoră pe creier, fie un accident vascular cerebral în anumite părți ale creierului, utilizând Matricea Avansată Raven progresivă (APM), cel mai bine stabilit test de inteligență fluidă. Testul conține probleme de tip vizual cu alegere multiplă, cu dificultate crescândă. Fiecare problemă prezintă un model incomplet de figuri geometrice și necesită selectarea piesei lipsă dintr-un set de variante multiple posibile.
Cercetătorii au introdus apoi o nouă abordare de „cartografiere a deficitului de leziune”, pentru a dezvălui modelele anatomice complexe ale formelor comune de leziuni cerebrale, cum ar fi accidentul vascular cerebral.
Abordarea lor a tratat relațiile dintre regiunile creierului ca pe o rețea matematică ale cărei conexiuni descriu tendința regiunilor de a fi afectate împreună, fie din cauza procesului bolii, fie din cauza unei abilități cognitive comune.
Acest lucru a permis cercetătorilor să dezlege harta creierului a abilităților cognitive de tiparele de deteriorare – permițându-le să cartografieze diferitele părți ale creierului și să determine care pacienți au avut rezultate mai proaste în cee ace privește sarcina de inteligență fluidă pe baza leziunilor lor.
Cercetătorii au descoperit că performanța afectată de inteligența fluidă a fost limitată în mare parte la pacienții cu leziuni frontale drepte. Pe lângă tumorile cerebrale și accidentul vascular cerebral, astfel de leziuni se găsesc adesea la pacienții cu o serie de alte afecțiuni neurologice, inclusiv leziuni cerebrale traumatice și demență.
“Descoperirile noastre indică pentru prima dată că regiunile frontale drepte ale creierului sunt esențiale pentru funcțiile de nivel înalt implicate în inteligența fluidă, cum ar fi rezolvarea problemelor și raționamentul Acest lucru sprijină utilizarea APM într-un cadru clinic, ca modalitate de evaluare a inteligenței fluidelor și de identificare a disfuncției lobului frontal drept.
Abordarea noastră de combinare a cartografierii noi a deficitului de leziune cu investigarea detaliată a performanței APM la un eșantion mare de pacienți oferă informații cruciale despre baza neuronală a inteligenței fluidelor. O atenție sporită acordată studiilor leziunilor este esențială pentru a descoperi relația dintre creier și cogniție, care determină adesea modul în care sunt tratate tulburările neurologice.” a concluzionat Lisa Cipolotti, autor principal, profesor UCL.
Studiul a fost publicat în Brain.
Articol de Cristina Zarioiu
