Când ne-a lovit primul val al pandemiei, unele voci din domeniile psihologiei și psihiatriei au avertizat cu privire la problemele de sănătate mentală care aveau să apară în mod inevitabil odată cu șirul lung de crize din perioada următoare: confuzie, tulburări de anxietate, izolarea socială, stres prelungit, burnout, depresie. Puțini, însă, au anticipat magnitudinea reacțiilor sociale și emoționale alimentate de teoriile conspirației și mișcările anti-vacciniste, pe care situația actuală le-a ridicat la suprafață și le-a multiplicat în asemenea măsură încât se poate spune că asistăm la (cel puțin) două pandemii suprapuse: una virală și una psihologică.
Dacă pandemia virală ne distruge țesuturile în moduri pe care încă nu le putem prevedea, pandemia psihică este mult mai insidioasă. Nu știm exact momentul sau “pacientul” zero al psihozei în masă la care asistăm. A devenit atât de contagioasă pe baza naturii rețelelor sociale și a comunicării în masă asistate tehnologic. Populații întregi sunt expuse la mesajele cele mai bine promovate, care nu sunt cele mai bine informate sau fundamentate științific. Dimpotrivă, prin natura mediului online, cei mai agresivi și mai abili în manipularea opiniilor și atitudinilor (conștientă sau nu) devin sursele cele mai grele de influență. Mecanismele de transmitere și multiplicare a isteriei generalizate se bazează pe erorile sistematice ale gândirii umane, de la eroarea de confirmare (găsesc și rețin doar informațiile care îmi confirmă credințele) la “efectul backfire” (dovezile care contrazic logic și experimental convingerile unei persoane ajung să îi întărească acele convingeri). Fragilitatea neexersată a gândirii critice, erodarea încrederii în majoritatea instituțiilor, analfabetismul funcțional dublat de volumul imens de informații și surse de informare sunt factori care agravează psihoza în masă care a cuprins o lume întreagă. Unele studii recente (Montagny et al.,2021; Saboga-Nunes, 2019, Meppelink et al., 2019) au descoperit corelații între atitudinile anti-vacciniste și alfabetizarea în domeniul sănătății. Deși subiectul necesită aprofundare, este clar că această formă de alfabetizare este la fel de importantă, dacă nu și mai importantă decât orice altă formă de alfabetizare. Altfel, devenim cu toții vulnerabil la orice vorbitor cu acces suficient de mare la o platformă virtuală și suferind suficient de mult de sindromul Dunning-Kruger.
Totuși, dacă mecanismele de amplificare și menținere ale acestui fenomen sunt cognitive și sociale, rădăcina lui este una de natură emoțională. Astfel se explică de ce tulburarea afectează persoane din diferite categorii sociale și educaționale, de vârste diferite și cu cele mai neașteptate pregătiri profesionale. Fie că o numim nebunie colectivă, psihoză în masă, isterie generalizată, această pandemie psihică are la bază reacția individuală la frică. Nu e vorba doar de teama de necunoscut, de boală sau de moarte. De obicei, pentru toate acestea avem dezvoltate măcar câteva metode de apărare (mai mult sau mai puțin funcționale). Ceea ce face diferența în această situație este magnitudinea și natura aleatorie, impersonală și aproape imposibil de acceptat a pericolului. Teama de un “dușman” invizibil, imprevizibil, fără față, intenție sau logică devine imposibil de suportat. Și atunci, este preferabil să ne refugiem în orice idee care pare să aducă o față, o explicație și mult râvnita iluzie a controlului după care mintea noastră tânjește cu disperare. Este preferabil să credem că există o conspirație mondială, că forțe oculte, dar cu o față umană, cu motivație diabolică dar pe care o putem înțelege, vor să ne anihileze. Pattern-ul, presupusa logică a teoriilor conspiraționiste care stau la baza reacțiilor înnebunite ale mulțimilor revoltate servesc două scopuri emoționale. În primul rând, ne anesteziază frica prin faptul că oferă o explicație pe care o putem digera și care ne menține iluzia lumii în alb și negru, cu oameni buni și oameni răi, în care noi suntem întotdeauna cei buni, desigur. În al doilea rând, ne înfurie. Iar furia este mecanismul de apărare atunci când frica devine de nesuportat. Cel puțin, atunci când ne revoltăm, acuzăm, ne luptăm, nu suntem chirciți în interiorul minții noastre, față în față cu teama profundă care se naște din conștientizarea fragilității noastre individuale și ca specie. Nu ne confruntăm doar cu teama pentru propria persoană ci cu o frică primară de extincție.
Umanitatea și-a construit istoria din momente trăite colectiv pe marginea prăpastiei dar niciodată până acum n-a privit mai clar spre hău. Stistemele noastre globale de comunicare și transport ne permit această privire clară. La rândul ei, imaginea ne îngrozește dincolo de ceea ce putem raționaliza. Mecanismele noastre de coping nu mai funcționează. Când aceasta se întâmplă la nivel individual, se creează premizele pentru un episod psihotic. Disocierea de realitate, împletită cu halucinații, idei obsesive și agresivitate sunt manifestări ale unei minți care n-a mai putut face față. În mod similar, la nivel social, psihoza în masă, ne disociază de realitate în încercarea de a proteja un psihic colectiv fragil, din ce în ce mai atomizat, incapabil să-și recunoască propriile emoții și să se auto-regleze.
Când conexiunea cu realitatea este amputată și psihicul copleșit intră în colaps, nevoia urgentă este aceea de reconectare și de re-ancorare. Educația pentru sănătate, argumentele științifice, pledoariile, dezvoltarea gândirii critice, măsurile de protecție și corectarea presupunerilor greșite își au locul lor. Dar o minte copleșită nu poate să învețe până când nu și-a prins ancorele înapoi în realitate și în relații sănătoase, bazate pe compasiune și capabile să ofere contextul reglării emoționale.
Nu avem o soluție clară pentru niciuna din cele două pandemii cu care ne confruntăm. În timp ce oamenii de știință și medicii practicieni se grăbesc să creeze vaccinuri și tratamente, supraviețuirea depinde de contribuția a câtor mai mulți dintre noi. La nivel fizic, aceasta înseamnă vaccinare, comportament responsabil, prevenție. La nivel emoțional și relațional, înseamnă reconectarea cu cele mai vulnerabile părți ale semenilor noștri prin răbdare, empatie și compasiune. După cum ne-au arătat deja cei aproape doi ani de pandemie, acuzațiile, reproșurile, eforturile de convingere de tip bullying, umilirea sau etichetarea celorlalți nu funcționează. Într-o lume înnebunită de spaimă și înecată în știri false și argumente sofistice, legăturile autentice dintre noi toți sunt cea mai bună șansă pe care o avem pentru a ne trage încă o dată de pe marginea prăpastiei la loc (mai) sigur.
Bibliografie
Meppelink, C., Smit, E., Fransen, M. & Diviani, N. (2019), “I was Right about Vaccination”: Confirmation Bias and Health Literacy in Online Health Information Seeking, Journal of Health Communication, 24:2, 129-140, DOI: 10.1080/10810730.2019.1583701
Montagni, I., Ouazzani-Touhami, K., Mebarki, A., Texier, N., Schück, S., Tzourio, C., & CONFINS group (2021). Acceptance of a Covid-19 vaccine is associated with ability to detect fake news and health literacy. Journal of public health (Oxford, England), fdab028. Advance online publication. https://doi.org/10.1093/pubmed/fdab028
Saboga-Nunes, L. (2019). The role of health literacy as a public health strategy to counter act the anti-vaccination movement in the web, European Journal of Public Health, Volume 29, Issue Supplement_4, November 2019, ckz185.685, https://doi.org/10.1093/eurpub/ckz185.685
—
Zenobia Niculiță este psihoterapeut, lector universitar, doctor în sociologie și realizator de programe și materiale multimedia pentru cupluri, părinți, educatori și profesori.
A susținut peste 100 de prelegeri publice pe teme de educație și familie în țară și străinătate. A publicat atât studii și lucrări științifice cât și articole de popularizare a științei, alături de două volume de povestiri pentru copii.
O puteți găsi online la adresa www.zenobianiculita.ro sau pe canalul youtube Zenobia Niculita.
