Pe lângă faptul că sunt un aliment nutritiv pentru consum, ciupercile pot fi benefice și pentru sănătatea mentală, potrivit unui grup de cercetători de la Penn State College of Medicine.
În urma unui studiu, unde au fost analizate date din partea a 24.699 de persoane cu vârsta medie de 45 de ani, echipa Penn State a raportat că persoanele care consumă ciuperci au un risc mai scăzut de a dezvolta depresie.
Djibril Ba, cercetător principal și absolvent al programului de doctorat în epidemiologie de la Penn State College of Medicine, a spus că acest lucru se poate datora faptului că ciupercile conțin minerale precum potasiu și aminoacidul ergotioneina, care pot reduce riscul de anxietate și depresie.
De asemenea, ciupercile ar fi cea mai mare sursă alimentară de ergotioneină. „Un nivel ridicat de ergotioneină în organism poate ajuta la prevenirea stresului oxidativ, despre care se știe că joacă un rol semnificativ în dezvoltarea diferitelor tulburări neuropsihiatrice, inclusiv depresia”, a menționat Djibril Ba.
Oamenii pot obține acest antioxidant doar prin dietă, iar ciupercile îl au în cele mai mari concentrații dintre toate alimentele proaspete pe care le consumăm.
S-a descoperit faptul că la animale ergotioneina traversează bariera sanguină care separă creierul de restul corpului, ceea ce sugerează că aceasta ar putea avea un anumit efect asupra sănătății neurologice.
Alte cercetări pe animale sugerează că acest antioxidant joacă, de asemenea, un rol în sănătatea intestinului, unde există și neuroni care pot influența și starea de spirit a unei persoane. Rămâne de investigat dacă se poate spune același lucru despre oameni.
Pentru a desfășura studiul, respondenții au fost întrebați ce cantități de ciuperci au consumat pe parcursul a două zile. Un chestionar de sănătate a pacientului a fost, de asemenea, utilizat pentru a evalua dacă și în ce măsură participanții au avut depresie.
Femeile albe non-hispanice cu studii universitare aveau mai multe șanse să mănânce ciuperci. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că majoritatea (66%) erau persoane albe non-hispanice.
Cercetătorii au observant însă o asociere semnificativă între consumul de ciuperci și probabilitatea mai scăzută de a avea depresie după ce au luat în considerare bolile, factorii majori de risc și factorii socio-economici și dietetici. Cu toate acestea, ei au mai spus că aportul relativ mare de ciuperci nu a oferit niciun beneficiu suplimentar clar.
În cohorta de consumatori de ciuperci, cei care le-au mâncat relativ mult, nu păreau să prezinte beneficii suplimentare, dar într-o analiză suplimentară a datelor, autorii i-au comparat pe cei care au mâncat o porție de ciuperci pe zi cu cei care au mâncat o porție de carne roșie sau procesată. Interesant, substituția nu a fost asociată cu șanse mai mici de depresie.
Este clar faptul că există încă multe informații pe care nu le deținem cu privire la relația dintre ciuperci și sănătatea mintală. Dar având în vedere cât de des relația continuă să apară în studii, merită cercetată mai amănunțit.
Articol de Izabela Constantin