Este cunoscut faptul că diabetul de tip 2 este una dintre cele mai mari probleme de sănătate din lume. Afectează aproximativ 400 de milioane de oameni la nivel global. Dacă este necontrolată, poate duce la complicații periculoase, cum ar fi insuficiență renală, orbire, atac de cord și accident vascular cerebral. Dar, deși de-a lungul timpului au apărut diferite medicamente pe piață pentru a ajuta la gestionarea acestei boli și pentru a preveni problemele asociate, niciunul nu oferă un remediu real.
Unul dintre motive ar fi că, până recent, domeniul de aplicare al problemei nu a fost clar înțeles. Acum două decenii, un specialist în diabet ar explica diabetului de tip 2 drept rezistență la insulină. Insulina este un hormon produs de pancreas care ajută glucoza din sânge să intre în celulele mușchilor, grăsimilor și ficatului, unde este folosită pentru energie. Dar atunci când apare această rezistență la insulină, celulele musculare, adipoase și hepatice nu răspund bine la aceasta. Prin urmare, pancreasul trebuie să producă din ce în ce mai multă insulină pentru a compensa. În timp, acest lucru poate duce la diabet de tip 2.
În prezent însă, a devenit cunoscut faptul că o parte a problemei constă și în celulele beta. Acestea sunt celulele din pancreas care produc de fapt insulina. Corpul uman produce majoritatea celulelor beta în primii câțiva ani de viață, însă unii oameni produc mai multe decât alții. Drept urmare, dacă încep să dezvolte rezistență la insulină mai târziu în viață, corpurile lor au încă suficiente celule beta pentru a menține producția de insulină. Dar dacă nu o fac, celulele beta pe care le au lucrează prea mult și în cele din urmă mor. Acestea sunt persoanele care ajung cu diabet de tip 2.
Recent a fost publicat un studiu despre un nou tratament pentru această afecțiune, care a arătat primele semne de eficiență după două săptămâni de testare. Studiul la care ne referim este unul cu randomizare dublă-oarbă, controlat cu placebo, cu 18 pacienți înrolați și 16 pacienți cu rezultate evaluabile care au fost incluși în analiză (13 bărbați și 3 femei). Acest lucru înseamnă că la înrolare, unii dintre pacienți au primit medicamentul, în timp ce o altă parte a primit placebo, urmând să fie analizate asemănări, deosebiri și evoluția bolii și a tratamentului pentru toți cei incluși în testare.
Pacienții aveau în medie 66 de ani și fuseseră diagnosticați cu diabet de tip 2 cu puțini ani în urmă. Pe lângă medicamentele de bază pentru scăderea glicemiei, participanții au primit 4,8 g/m2/zi de fenilbutirat de sodiu sau placebo împărțit în trei doze zilnice timp de 2 săptămâni, urmate de o perioadă de eliminare de 6-8 săptămâni și apoi 2 săptămâni pentru tratamentul alternativ.
Rezultatele au fost satisfăcătoare și nu au apărut evenimente neașteptate sau efecte adverse. Sensibilitatea periferică la insulină s-a îmbunătățit după 2 săptămâni cu fenilbutirat de sodiu cu 27% în comparație cu placebo.
De asemenea, fenilbutiratul de sodiu a îmbunătățit semnificativ câteva măsuri secundare în comparație cu placebo, inclusiv capacitatea oxidativă mitocondrială a mușchilor condus de carbohidrați, oxidarea carbohidraților stimulată de insulină în întregul corp și nivelurile plasmatice reduse de acizi grași cu lanț ramificat.
Studiul nu a primit finanțări comerciale încă, însă importanța acestor informații nu este de ignorat. Rezultatele arată, pentru prima dată în cadrul testării pe oameni, că tratamentul cu un agent menit să reducă nivelurile de aminoacizi cu lanț ramificat prin stimularea descompunerii acestora, produce efecte benefice substanțiale asupra metabolismului glucozei la pacienții cu diabet zaharat de tip 2.
Descoperirile sunt o dovadă a conceptului că tratamentele care vizează aminoacizii cu lanț ramificat pot fi o nouă strategie de management pentru pacienții cu acest tip de diabet.
Articol de Izabela Constantin
