Un nou studiu a descoperit că infectarea cu virusuri precum Dengue sau Zika poate face victima să capete un miros atractiv pentru țânțari, purtătorii zburători ai acestor infecții.
O persoană poate emana un miros corporal diferit atunci când este bolnavă, în special cu o infecție. Pacienții cu COVID-19, de exemplu, eliberează un amestec diferit de molecule pe care câinii și „nasurile” electronice le pot detecta. În mod similar, paraziții malariei schimbă mirosul gazdelor umane, făcându-le să miraosă irezistibil pentru țânțari.
Atât dengue, cât și Zika sunt răspândite prin înțepăturile țânțarilor infectați, mai ales în zonele tropicale și subtropicale ale lumii, deși spațiul loc de răspândire se extinde din cauza schimbărilor climatice. Dengue provoacă erupții cutanate, febră, dureri și, în cazuri mai grave, hemoragie și deces, ucigând în jur de 20.000 de oameni în fiecare an, majoritatea copii. Zika ucide rar, dar poate provoca malformații congenitale grave la copiii nenăscuți ai femeilor însărcinate.
Aproape jumătate din populația lumii trăiește într-o zonă cu risc de febră dengue și, în lipsa tratamentelor, multe regiuni afectate de acest virus înregistrează, ca urmare, rate ridicate de morbiditate și mortalitate.
Virusurile dengue și Zika se bazează pe țânțari pentru a supraviețui în natură. Atunci când țânțarii sănătoși mușcă de la o gazdă infectată, aceștia se pot infecta ei înșiși și pot răspândi virusurile altor animale cu care se hrănesc în viitor. „Tânțarii se bazează pe simțul lor olfactiv pentru a detecta gazdele și pentru a ghida comportamentele fundamentale de supraviețuire”, spune Gong Cheng, autorul principal al proiectului de la Universitatea Tsinghua. „La începutul acestui studiu, am descoperit că țânțarii preferau să caute și să se hrănească cu șoareci infectați cu dengue și Zika.”
Pentru a investiga de ce țânțarii preferau gazde infectate, echipa a efectuat o analiză chimică pe mostre de miros de la șoareci și oameni infectați. Grupul a identificat vinovatul care îi face să miroasă mai „delicios”, anume acetofenona, care era prezentă la un nivel anormal de ridicat la persoanele infectate. Acest compus poate fi găsit în multe fructe și în unele brânzeturi.
Cheng și colegii au investigat apoi exact modul în care virusurile dengue și Zika cresc nivelul de acetofenonă și au descries procesul drept „o interacțiune sofisticată între microbiota pielii, flavivirusuri și țânțari”. Când un flavivirus invadează o gazdă, virusul intră într-o luptă cu celulele din corpul acesteia pentru controlul nivelului unei proteine cheie care reglează compoziția microbiomului pielii, anume RELMα. Dacă celulele câștigă, RELMα ține sub control bacteriile producătoare de acetofenonă.
„În mod intrigant, atât virusurile dengue, cât și virusurile Zika au promovat proliferarea bacteriilor cutanate producătoare de acetofenonă prin suprimarea expresiei RELMα”, spune Cheng. Ca urmare, unele bacterii se înmulțesc excesiv și produc mai multă acetofenonă și acești indivizi bolnavi capătă un miros delicios pentru țânțari.
Având o mai bună înțelegere a modului în care flavivirusul afectează microbiomul pielii, echipa și-a propus să găsească o modalitate de a ajuta celulele să câștige remorcherul. După examinarea literaturii existente, grupul a decis să testeze dacă izotretinoina – un derivat al vitaminei A folosit în mod obișnuit ca medicament pentru acnee – poate suprima producția de acetofenonă.
Experimentul a fost simplu: mai mulți șoareci au fost hrăniți cu izotretinoină și puși într-o cușcă cu țânțari. Rezultatele au fost încurajatoare, deoarece autorii au descoperit că țânțarii nu preferau șoarecii infectați tratați cu izotretinoină. „Administrarea dietetică a izotretinoinei, la animalele infectate cu flavivirus, a redus volatilizarea acetofenonei prin remodelarea bacteriilor comensale aflate pe pielea gazdei”, spune Cheng.
În viitor, certetătorii își propun să aplice descoperirile lor în lumea reală. „Plănuim să administrăm izotretinoină pacienților cu dengue pentru a reduce activitatea țânțarilor mediată de acetofenonă”, spune Cheng.
Articol de Izabela Constantin
