Cercetătorii de la Universitatea Xiamen și de la Școala de Medicină Harvard au efectuat recent un studiu care indică faptul că lipsa somnului poate afecta negativ celulele stem corneene atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, ducând posibil la afectarea vederii și dezvoltarea bolilor oculare.
Privarea de somn reprezintă o problemă serioasă de sănătate, tot mai mulți oameni din întreaga lume declarând că dorm mai puțin decât minimul recomandat de 7 ore pe noapte. Lipsa de somn are un impact negativ asupra sănătății mentale și fizice. Problemele oculare, cum ar fi uscăciunea și mâncărimea, sunt frecvent întâlnite după episoadele de privare de somn, în timp ce privarea de somn pe termen lung vine cu un risc crescut de apariție a bolilor oculare.
Corneea, care este stratul de țesut transparent care acoperă ochiul, este esențială pentru asigurarea sănătății și funcției acestuia. Corneea este întreținută de celule stem, care se împart pentru a inlocui celulele moarte si pentru a repara micile leziuni. Activitatea celulelor stem din cornee trebuie reglată cu precizie pentru a asigura o producție adecvată de noi celule corneene, iar dereglarea celulelor stem din această zonă poate duce la boli oculare și tulburări de vedere.
În studiul lor, cercetătorii Wei Li și Zugou Liu, împreună cu colegii de la Universitatea Xiamen și de la Harvard Medical School, au examinat modul în care privarea de somn afectează celulele stem corneene. Experimentând cu șoareci, ei au observat că privarea de somn pe termen scurt a crescut rata de multiplicare a celulelor stem corneene.
În plus, au existat mai puțini antioxidanți în compoziția filmului lacrimal protector. Această compoziție are un impact direct asupra activității celulelor stem, determinând astfel multiplicarea excesivă a celulelor. Când s-au aplicat picături pentru ochi care conțin antioxidanți, activitatea celulelor stem a revenit la ritmul normal.
Aceste date sugerează că privarea de somn afectează negativ celulele stem corneene, ceea ce poate provoca tulburări de vedere pe termen lung. Sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma că aceste procese au loc în celulele stem corneene umane.
De asemenea, sunt necesare alte studii pentru a testa eficacitatea terapiei antioxidante locale în tratarea problemelor de sănătate a corneei cauzate de privarea de somn. Până la apariția acestor cercetări, o metodă de prevenție a bolilor oculare rămâne un program de somn adecvat, de minim 7 ore pe noapte pentru adulți. De altfel, picăturile de ochi pot fi o recomandare bună, având în vedere că în prezent oamenii pierd perioade îndelungate de timp în fața ecranelor.
Articol de Izabela Constantin