Unei paciente în vârstă de 88 de ani i s-a redat vederea după ce chirurgii de la Moorfields Eye Hospital i-au implantat cu succes un microcip sub retină.
Pacienta este prima care a primit implantul în Marea Britanie, acesta fiind în prezent în curs de studii clinice în toată Europa. Tehnologia are ca scop restabilirea parțială a vederii la persoanele care suferă de atrofie geografică – o formă avansată de degenerescență maculară uscată legată de vârstă care poate avea efecte devastatoare asupra vederii.
Degenerescență maculară legată de vârstă, DMLV, este cauza principală a pierderii vederii la persoanele în vârsta. Această afecțiune oculară se referă la procesele degenerative atrofice care au o incidență la persoanele cu vârste de peste 50 de ani, determinând scăderea acuităţii vizuale.
DMLV afectează în principal vederea centrală, care este necesară pentru sarcini detaliate, cum ar fi cititul, șofatul și recunoașterea fețelor. Mai exact, problema apare la nivelul unei zone mici din apropierea centrului retinei, numită maculă, care este responsabilă pentru vederea centrală. Vederea periferică și vederea nocturnă nu sunt în general afectate, dar adaptarea lentă a vederii la întuneric și vederea redusă la lumină slabă apar adesea în stadiile incipiente ale bolii.
Cercetătorii au descris două tipuri majore de degenerescență maculară legată de vârstă, cunoscute sub numele de formă uscată și forma umedă. Forma uscată este mult mai comună, reprezentând 85 până la 90 la sută din toate cazurile de DMLV. Cel mai avansat stadiu al acestei afecțiuni este cunoscut sub denumirea de atrofie geografică, în care zonele maculei se atrofiază, rezultând o pierdere severă a vederii. Degenerescența maculară uscată legată de vârstă afectează de obicei vederea la ambii ochi, deși pierderea vederii apare adesea la un ochi înaintea celuilalt.
La 10 până la 15% dintre persoanele afectate, forma uscată progresează la forma umedă a DMLV. Forma umedă se caracterizează prin creșterea unor vase de sânge anormale, fragile, sub maculă ce fac ca vederea centrală să pară neclară și distorsionată. Forma umedă de DMLV este asociată cu pierderea severă a vederii, care se poate agrava rapid.
Dat fiind faptul că în prezent nu există tratamente eficiente pentru această afecțiune pacienta din Marea Britanie menționează că este încântată să fie prima care primește acest implant și entuziasmată la gândul că se va putea bucura din nou de hobby-urile sale.
Procedura implică introducerea chirurgicală a unui microcip de 2 mm sub centrul retinei pacientului și cuplarea la o pereche de ochelari video speciali, conectați la un computer pe care îl poartă în talie. Cipul transmite computerului datele vizuale înregistrate de ochelari, care utilizează algoritmi de inteligență artificială pentru a le procesa și apoi îi instruiește să se concentreze pe obiectul principal din imagine. Ochelarii transmit aceste date înapoi către cip, care le transformă într-un semnal electric. Acest semnal trece prin celulele retiniene și celulele optice în creier, unde este interpretat ca și cum imaginea s-ar produce în mod natural.
Într-un interval de patru până la șase săptămâni după introducerea cipulului, pacienții ar trebui să poată vedea un semnal. Ulterior aceștia trec printr-un program de reabilitare pentru a învăța cum să-și folosească vederea recent restaurată.
Mahi Muqit, chirurg consultant vitreoretinian la Moorfields Eye Hospital, a menționat faptul că acest dispozitiv inovator oferă speranța restabilirii vederii persoanelor care suferă din cauza acestei afecțiuni. Astfel, se consideră că succesul acestei operații și dovezile adunate prin acest studiu clinic vor oferi bazele pentru a determina adevăratul potențial al tratamentului.
Atât această intervenție cât și cea din luna noiembrie când un bărbat din Hackney, estul Londrei, a devenit prima persoană din lume căreia i s-a implantat un ochi protetic imprimat 3D la același spital, indică progresul tehnologic incontestabil în lumea medicală și oferă oamenilor din întreaga lume speranța că și problemele lor își vor găsi rezolvarea mai devreme sau mai târziu.
Articol de Larisa Ivan