50 de ani mai târziu, NASA, prin programul Artemis va conduce din nou omenirea către Lună, aducându-ne totodată și mai aproape de cucerirea următorului punct de interes, Marte. 50 de ani de când astronauții au pășit pe Lună, 50 de ani de cercetare, de studiu și de explorare robotică care demonstrează încă o dată progresul tehnologic și pașii făcuți în adâncurile sistemului solar.
Trimiterea exploratorilor umani la 384.400 de kilometri pe Lună, iar mai apoi la 54.6 milioane de kilometri către Marte, necesită nu doar un plan îndrăzneț ci și un management eficient al programului, finanțare și sprijin din toate domeniile ingineriei.
Cucerirea Lunii se concentrează concomitent pe o aterizare inițială până în 2024, cu riscuri tehnice acceptabile, timp în care se lucrează la o explorare lunară durabilă până la sfârșitul decadei, după cum declară NASA în planul de ansamblu al proiectului Artemis.
2024 nu este o dată arbitrară. Este cea mai ambițioasă dată posibilă pentru a concentra mai bine această inițiativă globală pe inginerie, dezvoltarea tehnologiei și îmbunătățirile proceselor necesare pentru a desfășura în siguranță și cu succes această explorare.
De ce este necesar un reactor nuclear lunar?
Pentru a trăi și a lucra pe Lună, va fi nevoie de energie. „Energia din belșug va fi cheia pentru viitoarea explorare a spațiului”, spune Jim Reuter, administrator asociat pentru Space Technology Mission Directorate (STMD) al NASA.
Conform planurilor agenției spațiale americane, astronauții vor petrece până la două luni acolo. Problema ridicată este că o noapte lunară poate dura până la 14 zile, făcând din energia solară o sursă nesigură pentru o bază lunară plină de activitate. Energia în acest punct este indispensabilă.
Amplasarea unui reactor nuclear pe Lună ar fi putut face subiectul unui film de acțiune cu doar câțiva ani în urmă însă astăzi este doar o chestiune de timp. Obiectivul NASA este de a integra un sistem hardware într-un container cilindric de patru metri lățime, șase metri lungime și care să nu cântărească mai mult de 6.000 kg.
Acest sistem va consta din mai multe subsisteme majore, inclusiv un reactor nuclear, o matrice de răcire și un subsistem de gestionare și distribuție a energiei. Dacă supraviețuiește lansării și aterizării, reactorul trebuie să fie transportabil, astfel încât să poată fi luat de la locul său de aterizare pentru a fi folosit în altă parte pe Lună.
În contextul operațiunilor lunare, consumul de energie ar fi diferit de ceea ce au nevoie gospodăriile pe Pământ, punctând aspecte precum: funcționarea sistemelor de susținere a vieții, încărcarea roverelor lunare și suportul în realizarea experimentelor științifice.
Conform rezumatului NASA și DOE (Departamentul Energiei Statelor Unite), viitoarele sisteme de fisiune vor trebui în cele din urmă să producă cel puțin 40 de kilowați de energie, despre care NASA spune că ar putea alimenta aproximativ 30 de “gospodării” timp de până la 10 ani.
Pe lângă toate acestea, cerințele NASA prevăd că reactorul trebuie să fie complet autonom. „Nu se poate baza pe nicio putere externă sau pe suport robotic, nici pe implicarea astronautului pentru pornirea, oprirea, operarea sau întreținerea sistemului”, se arată în documentele de licitație ale NASA.
Reactorul nuclear este sistemul de energie de fisiune de care vor beneficia viitoarele misiuni de expediții robotice și umane. Astfel, în acesta au loc reacții de fisiune nucleară în lanț, în condiții controlate, rezultând căldură. Căldura este folosită pentru a genera abur care învârtind o turbină creează electricitate. Reactoarele nucleare sunt inima unei centrale nucleare. Principala activitate a unui reactor este de a adăposti și controla fisiunea nucleară, proces în care atomii se divid și eliberează energie.
Este adevarat, nu vedem momentan reactorul nuclear asamblat și pregătit de lansare. Acest lucru nu ar trebui să eclipseze însă eforturile atâtor companii angrenate în găsirea unor soluții pentru a face din omenire o specie multiplanetară. Nu suntem departe de momentul în care luna va deveni cunoscută pentru toată munca de cercetare pe care o găzduiește și nu doar pentru romantismul trezit în operele literare.
Articol de Larisa Ivan
