Un mic robot care i-ar putea ajuta într-o zi pe doctori să efectueze intervenții chirurgicale a fost inspirat de capacitatea incredibilă de apucare a gecko ( şopârlă de dimensiune mică, măsurând de la 2,5 cm până la 30,5 cm originare din Noua Zeelanda) și de mișcarea eficientă a viermilor.
Noul robot, creat de inginerii de la Universitatea din Waterloo se deplasează pe orice suprafață chiar și în sus pe pereți și pe tavan, prin tehnologia luminii ultraviolete (UV) și a forței magnetice. Este primul robot de acest fel care funcționează fără o sursă de alimentare externă, permițând control de la distanță și versatilitate în zone greu accesibile.
„Este prima dată când un robot moale, holistic urcă pe suprafețe inversate, promovând inovația de ultimă generație în domeniul roboticii soft”, a spus Profesorul de inginerie chimică dr. Boxin Zhao într-un comunicat de presă.
„Suntem optimiști cu privire la potențialul său în mai multe domenii diferite”, a adăugat el.
Numit GeiwBot a fost creat dintr-un material inteligent care poate fi modificat molecular pentru a se asemăna cu felul în care gecko își lipesc și dezlipesc clemele puternice de pe picioare.
Acest lucru permite robotului de patru centimetri lungime, trei milimetri lățime și un milimetru grosime să se cațere pe un perete vertical și să traverseze un tavan fără a fi conectat la o sursă de alimentare.
Zhao și echipa sa au construit GeiwBot utilizând tampoane adezive sintetice și elastomeri cu cristale lichide. În esență, o bandă de polimer sensibilă la lumină simulează o acțiune de arcuire și întindere asemănătoare unui vierme. Pe de altă parte, plăcuțele magnetice inspirate de gecko efectuează apucarea la fiecare capăt.
„Chiar dacă există încă limitări de depășit, această dezvoltare reprezintă o etapă semnificativă pentru utilizarea biomimetismului și a materialelor inteligente pentru roboții moi”, a spus Zhao.
„Natura este o sursă excelentă de inspirație, iar nanotehnologia este o modalitate interesantă de a-i aplica lecțiile.” a adăugat el.
În mod semnificativ, un robot moale deschide ușa pentru posibile aplicații chirurgicale prin telecomandă în interiorul corpului uman. În timpul operațiunilor de salvare, ar putea ajuta, de asemenea, să detecteze sau să caute regiuni periculoase sau greu accesibile.
Următoarea etapă pentru cercetători este crearea unui robot moale pentru cățărare, care este alimentat în întregime de lumină și nu necesită un câmp magnetic. În plus, viitorul robot ar folosi infraroșu mai degrabă decât lumină UV pentru a crește biocompatibilitatea.
Studiul complet a fost publicat în revista Cell Reports Physical Science pe 27 februarie.
Articol de Răzvan Lupu