Fragmentele străvechi de ADN provin dintr-un ecosistem din Groenlanda şi poate conține indicii despre cum să supraviețuiești unui climat care se încălzește.
După un efort de opt ani de a recupera ADN-ul din interiorul înghețat al Groenlandei, cercetătorii spun că au reușit să secvențeze fragmente de gene de la pești, plante antice și chiar un mastodont care a trăit acum 2 milioane de ani.
Este cel mai vechi ADN recuperat vreodată, depășind şi descoperirea de anul trecut, când o altă echipă a recuperat material genetic dintr-un dinte de mamut vechi de un milion de ani.
Echipa a analizat materialul genetic care a fost lăsat în urmă de zeci de specii și spălat în straturile de sedimente cu mult timp în urmă, când Groenlanda era mult mai caldă decât astăzi.
„Aici primești întregul ecosistem”, spune Eske Willerslev de la Universitatea din Copenhaga, care a condus studiul.
„Știi exact că în acest moment și în acest loc, aceste organisme erau împreună.”a adăugat el.
Descoperirile genetice, care descriu o imagine a unei epoci în care Groenlanda era acoperită cu plante cu flori și copaci de bumbac, ar putea oferi indicii despre modul în care ecosistemele s-au adaptat la climele mai calde în trecut.
„Aici avem o hartă cu unde și cum să edităm genetica plantelor pentru a le face rezistente la schimbările climatice”, spune Willerslev.
El adaugă că ADN-ul antic ar putea oferi o „foaie de parcurs” pentru a ajuta speciile de plante să se adapteze la un climat care se încălzește foarte repede.
Vorbind la o conferință de presă online organizată de jurnalul Nature, care a publicat și raportul, Willerslev a spus că ecosistemul împădurit dezvăluit de fragmentele de gene include plante cu flori și copaci, specii absente în prezent din zonă, unde nu trăiește nimic în afară de lichen și ceva mosc.
„Acesta este un ecosistem fără un analog modern. Este un amestec între specii arctice și specii temperate”, spune Willerslev.
„Este o climă asemănătoare cu ceea ce ne așteptăm să ne confruntăm pe Pământ din cauza încălzirii globale și ne oferă o idee despre modul în care natura poate răspunde la creșterea temperaturilor.” a declarat el.
Unii cercetători au propus utilizarea descoperirilor despre ADN-ul antic pentru a recrea mamifere dispărute, cum ar fi mamuții lânoși, dar Willerslev spune că plantele „vor fi mult mai importante”, chiar dacă „nu sunt la fel de sexy” ca un pahiderm.
Cercetările asupra ADN-ului vechi au început în 1984, când oamenii de știință au recuperat gene care se pot citi dintr-un quagga uscat, un tip de zebră dispărută. De atunci, noi metode și mașini specializate de secvențiere a genelor le-au permis să cerceteze din ce în ce mai adânc trecutul.
ADN-ul se rupe în timp, așa că cu cât este mai vechi, cu atât piesele devin mai mici, până când nu mai rămâne nimic de detectat. Și cu cât fragmentele sunt mai scurte, cu atât este mai dificil să fie alocate unui anumit grup de plante sau animale.
„Modelul de daune uriașe a arătat foarte clar că era ADN antic”, spune Willerslev, care spune că el și colegii săi au început să lucreze cu mostrele din Groenlanda în 2006.
„Când sunt 2 milioane de ani, a existat atât de mult timp de evoluție, încât orice ar fi speciile pe care le găsiți nu sunt neapărat foarte asemănătoare cu ceea ce vedeți astăzi.” a adăugat el.
Echipa daneză spune că ADN-ul pe care l-au găsit a fost păstrat prin temperaturi de îngheț și legat de argilă și cuarț, ceea ce încetinește și procesul de degradare.
Cât de departe în timp vor putea cercetatorii să vadă rămâne o întrebare deschisă. „Probabil că suntem aproape de limită, dar cine știe”, spune Tyler Murchie, un postdoctoral la Universitatea McMaster, care dezvoltă metode pentru studiul ADN-ului antic. El observă că cercetătorii olandezi au reușit să combine mai multe tehnici pentru a „crea o reconstrucție robustă a acestui ecosistem”.
Willerslev a prezis odată că va fi imposibil să recuperăm ADN-ul din ceva ce a trăit în urmă cu mai bine de un milion de ani. Acum că a doborât recordul, nu vrea să spună unde este limita. „Nu aș fi surprins dacă… ne-am putea întoarce de două ori mai departe”, spune el. „Dar nu aș garanta.”
Articol de Răzvan Lupu
