HomeStart-upCamina Medical

Camina Medical

Având o echipă cu experienţă de peste 10 ani în domeniul medical şi de studii clinice, Camina Medical îşi propune să fie mereu aproape de nevoile pacienţilor săi.

Principalul obiectiv este acela de a oferi servicii medicale la domiciliu la cel mai înalt nivel de profesionalism, adresate îndeosebi pacienţilor înrolaţi în studii clinice, dar nu numai.
Serviciile de îngrijire la domiciliu sunt dedicate sprijinirii site-urilor de cercetători academici sau privaţi în gestionarea eficientă a logisticii studiului, cu scopul de a creşte participarea / cooperarea şi aderenţa la studiu a pacienţilor înrolaţi în studiile clinice.

Pacienții noștri au la dispoziție un portofoliu complex de servicii medicale cu ajutorul echipei noastre medicale, iar unul dintre aceste servicii este consultația la domiciliu. Prin aceste servicii medicale oferite la domiciliu, pacientul se bucură de siguranță și confort la el acasă.

Camina Medical, în strânsă colaborare cu companiile farmaceutice şi / sau companiile organizatoare de studii clinice (CRO-urile), sprijină cu succes proiecte de studii clinice în mai multe ţări europene, România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Moldova, Serbia, Bosnia, Herzegovina, Muntenegru, Ungaria, Cehia şi Turcia.

Cine poate beneficia de serviciile noastre de îngrijire la domiciliu:

  • Pacienţii cu boli rare sau aflaţi în stadii avansate de boală
  • Lipsa de mobilitate sau de transport
  • Pacienţii care au un program încărcat şi care nu au timp să se deplaseze la spital pentru procedurile de studiu
  • Copii şi adolescenţii înrolati în studii clinice pe termen lung
  • Situaţii excepţionale generate de focare virale care limitează accesul pacientului la site-uri

Sănătatea este grija şi pasiunea noastră, iar scopul nostru este de a îmbunătăţi calitatea vieţii fiecărui pacient care va avea nevoie de noi.

Echipa medicală Camina se poate deplasa cu uşurinţă de la un site la altul şi oriunde este localizat pacientul, putând să acopere urmatoarele responsabilităţi de studiu:

  • Colectarea sângelui la domiciliu pacientului care participă la studiul clinic, centrifugarea sângelui, pregatirea coletelor şi predarea acestora către curier
  • Monitorizarea administrării medicamentelor pe cale IV,IM,SC
  • İnstruirea pacienţilor pentru a-şi colecta singuri probele biologice sau utilizarea folosirii jurnalului de studiu al pacientului la domiciliu
  • Transportarea probelor biologice de la punctul de recoltare la laboratoarele de specialitate (pentru a fi analizate în cazul unor teste specifice)
  • İnstalarea şi /sau instruirea pentru a folosi pompa corporală/body pump pentru perfuzia continuă
  • Colectarea semnelor vitale
  • Call center, etc.

Prin accesarea serviciului medical Camina Medical nu mai este nevoie să vă deplasați la spital sau alt centru medical pentru controalele periodice sau la vizitele de studiu, echipa noastră medicală fiind disponibilă atunci când dumnevoastră veți avea nevoie.

Pentru că ne pasă de sănătatea dumneavoastră, garantăm rapiditate în realizarea programărilor oferind servicii de calitate în confortul casei dumneavoastră unde vă puteţi desfaşura în continuare activitaţile zilnice, dar şi unde vă puteţi bucura de prezenţa şi sustinerea familiei.

AVANTAJELE SERVİCİİLOR MEDİCALE LA DOMICİLİU:

  • Confort fizic şi psihic la pacient acasă
  • Evitarea contactării unei infecţii intraspitaliceşti
  • Evitarea deplasărilor, rapiditate
  • Flexibilitate – programul de ingrijiri este stabilit de dumneavoastră
  • İntimitate
  • Siguranţa materialelor folosite
  • Desfăşurarea activităţilor zilnice în paralel cu programul de studiu
  • Personal medical calificat

Scopul principal al acestui model de îngrijire este acela de a face posibil ca oamenii să-şi menţină gradul de independenţă, să-şi continue viaţa acasă cât mai mult timp posibil şi să continue programul de cercetare clinică în care este participant. Scopul îngrijirii la domiciliu este ca pacientul să beneficieze de îngrijire demnă; adecvată şi corespunzătoare nevoilor individuale direct în mediul său familiar şi sub atenta supraveghere a personalului medical calificat, cu experienţă în studii clinice şi aflat în permanenta legatură cu medicul său curant.

Camina Medical mereu aproape de nevoile tale!

Stai acasă, VENİM NOİ!
WE WORK NOT TO PROVE BUT TO İMPROVE!

ARTICOLE RECOMANDATE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole populare

Comentarii recente