O tulburare autoimună apare atunci când sistemul imunitar al unei persoane atacă și distruge țesutul sănătos al corpului. Există mai mult de 80 de tipuri de tulburări autoimune, printre care putem enumera diabetul de tip 1, scleroza multiplă, SIDA, artrita reumatoidă și lista poate continua. Oamenii de știință au făcut progrese în identificarea factorilor genetici care pun oamenii în pericol, dar declanșatorii de mediu s-au dovedit mai evazivi.
O echipă de cercetători de la Washington University School of Medicine din St. Louis au constatat faptul că o simplă infecție virală are posibilitatea de a pune în mișcare un proces distructiv, care să se finalizeze prin dezvoltarea unei boli autoimune mult după ce infecția s-a rezolvat.
Oamenii de știință au investigat modul în care infecțiile virale afectează celulele T, care au un rol important în numeroase afecțiuni autoimune. Făcând mai multe teste pe șoareci, cercetătorii au demonstrat faptul că roseolovirusul murin infectează timusul, organul în care celulele T autodistructive sunt identificate și eliminate. După mai multe luni de la momentul infecție, șoarecii ajung să dezvolte o boală autoimună a stomacului condusă de celulele T autodistructive.
Rozeolovirusurile umane, cât și cele provenite de la șoareci fac parte din familia herpesvirusurilor. În cazul oamenilor, roseolovirusurile cauzează roseola, o infecție virală contagioasă, care afectează frecvent sugarii si copiii și implică de obicei câteva zile de febră și erupții cutanate. Ca și alte herpesvirusuri, roseolovirusurile provoacă infecții pe tot parcursul vieții, deși virusul rămâne latent și rareori provoacă simptome după infecția inițială.
Cercetătorii au anticipat faptul că roseolovirusurile pot fi legate de autoimunitate, însă omniprezența virușilor face dificilă investigarea unei astfel de conexiuni. Este greu să cauți diferențe între persoanele infectate și cele neinfectate când aproape toată lumea este infectată la începutul vieții.
Așadar, cercetătorii au ales să studieze roseolovirusul murin, un virus descoperit recent și despre care se cunoaște faptul că infectează timusul și celulele T ale șoarecilor din sălbăticie. Oamenii de știință au infectat șoareci nou-născuți cu acest virus și după 12 săptămâni fiecare șoarece a dezvoltat gastrită autoimună sau inflamație a stomacului, deși nu existau semne ale virusului în stomacul lor. În cazurile în care virusul a fost eliminat rapid cu tratament medicamentos antiviral în primele zile, în timp ce încă se reproducea activ, șoarecii nu au dezvoltat gastrită trei luni mai târziu. Însă, atunci când cercetătorii au așteptat să administreze un antiviral la 8 săptămăni de la infectare, atunci când infecția activă s-a rezolvat, dar înainte ca șoarecii să prezinte semne de probleme cu stomacul, medicamentul nu a făcut niciun efect benefic și șoarecii au continuat să dezvolte gastrită câteva săptămâni mai târziu.
Anticorpii meniți să țintească virusul ajung să reacționeze și cu celulele umane normale. Cercetătorii au descoperit că șoarecii cu gastrită au dezvoltat anticorpi împotriva proteinelor de pe celulele stomacului. Au dezvoltat, de asemenea, anticorpi împotriva unei game largi de proteine normale asociate cu alte afecțiuni autoimune. În plus, au avut multe celule T care au vizat proteinele normale ale corpului și alte modificări ale populației de celule T care au influențat sistemul imunitar către autoimunitate.
„Nu credem că gastrita autoimună este rezultatul mimetismului molecular, deoarece am observat un răspuns atât de larg de autoanticorpi”, a spus Bigley. „Infecția cu roseolovirus murin la începutul vieții inducea un defect amplu în capacitatea organismului de a evita țintirea propriilor proteine. Acesta este motivul pentru care ne-am concentrat studiile asupra impactului infecției asupra toleranței centrale, mai degrabă decât asupra asemănărilor moleculare.”
Autorul principal al studiului, Wayne M. Yokoyama, este de părere că bolile autoimune umane pot apărea și prin infecția virală care este eliminată, dar care lasă leziuni ce pot provoca autoimunitate. Acesta consideră însă că la mijloc trebuie să fie un alt factor nedescoperit încă, deoarece aproape fiecare persoană este infectată pe parcursul vieții, însă nu toată lumea dezvoltă boli autoimune.
Studiul are bineînțeles limitările sale, deoarece testele au fost derulate pe șoareci de laborator. Un studiu realizat pe oameni ne-ar aduce probabil mai aproape de răspunsul acestei întrebări privind bolile autoimune.
Articol de Izabela Constantin
