Dl. prof. univ. dr. Mircea Beuran s-a născut în comuna Bumbești-Jiu, județul Gorj. Fascinat de viața biologică, de animale și păsări, a studiat la școală în detaliu anatomia și biologia. Fiind atras și de muzică, a urmat în paralel și o școală de muzică și chiar a fost tentat să-și continue studiile în acest domeniu. Ulterior, a descoperit Arhitectura, dar nici această disciplină nu l-a convins pe deplin. A absolvit liceului teoretic „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, continuând cu Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină Generală și Farmacie „Carol Davila” din București, în 1974.
A absolvit Facultatea de Medicină Generală în anul 1980 și în primii 10 ani de la absolvire, fiind pregătit din punct de vedere teoretic și practic, a abordat tehnici chirurgicale complexe.
Devine Doctor în Științe Medicale în 1999 – specialitatea chirurgie generală, cu tema „Managementul chirurgical al pancreatitei acute”. Printr-o intensă activitate academică şi științifică, reflectată în bogatul Curriculum Vitae al Domniei Sale, a urcat în ierarhia academică devenind Șef de lucrări chirurgie generală (1994-2000), Conferențiar universitar chirurgie generală (2000-2005) în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Domnul profesor a desfășurat o intensă activitate de susținere și de dezvoltare a serviciilor medicale în calitate de Președinte al Comisiei Specialităților de Chirurgie din Ministerul Sănătății, ca ministru al Sănătății, dar și în calitate de consilier de Stat, medic personal al Președintelui României Ion Iliescu, în cadrul Administrației prezidențiale 2000-2003. În anul 2002, i-a fost acordat Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.
În anul 2005 devine Profesor universitar de chirurgie generală în cadrul aceleiași Universități, iar din anul 2007 este conducător de doctorat, având până în prezent mai mult de 30 de doctoranzi finalizați , din anul 2012 fiind și Directorul Departamentului 10 Chirurgie.
Domnul Prof. Univ. Dr. Mircea Beuran se află în comitetele științifice și este membru al multor asociaţii ştiinţifice și profesionale importante: redactor-șef al revistei Chirurgia (online ISSN: 1842 – 368X), din mai 2014; președinte al Societății Române de Chirurgie, din mai 2014; este membru al comitetului editorial al revistei Moldovan Journal of Health Sciences. Founder Public, „Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova” din Republica Moldova; membru în comitetul editorial al Journal of Surgical Sciences, Carol Davila University Press; este coordonator al activității de doctorat în colaborare cu Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Chimie aplicată și știința materialelor.
În anul 2016, a fost ales Președintele Senatului Universitar al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” şi a devenit membru titular al Academiei de Științe Medicale, cu doar un an înainte fiindu-i recunoscută activitatea profesională și științifică de către American College of Surgeons, al cărui membru a devenit pe 1 octombrie 2015.
În anul 2016, Marea Lojă Națională din România i-a acordat Premiul „Carol Davila” pentru Medicină. A primit numeroase premii pentru rezultatele cercetărilor medicale efectuate, cum ar fi premiul „Victor Babeș”, acordat în anul 2014 de către Academia Română pentru lucrarea „Managementul Selectiv Nonoperator al Leziunilor Viscerale Abdominale la Pacientul Politraumatizat”.
Preocupările domniei sale au fost interdisciplinare, cercetările sale abordând aspecte de nutriție, de traumatologie, medicină de urgență. Domnul prof. univ. dr. Mircea Beuran este membru în Consiliul Editorial al Revistei Române de Nutriție Clinică, membru în colegiul de redacție al Romanian Journal of Experimental & Medical – Surgical Research – Timișoara, membru în colegiul de redacţie al revistei Biology and Therapy of Cancer Cell, membru în Consiliul Științific al revistei Journal of Medicine and Life.
Bogata sa activitate de cercetare este ilustrată de numeroasele sale publicații, fie ca autor unic sau ca prim autor, dar și în numeroasele lucrări de specialitate, peste 500, prezentate în cadrul evenimentelor științifice naționale și internaționale la care a participat.
A avut premiate rezultatele cercetării pentru articole (PN-II_RU-PRECISI-2015-9-9516), 2015, UEFISCDI, pentru lucrarea Beuran M, Negoi I, Paun S, Ion AD, Bleotu C, Negoi RI, Hostiuc S. The epithelial to mesenchymal transition in pancreatic cancer: A systematic review. Pancreatology. 2015 May-Jun;15(3):217-25; în anul 2015, a primit Diplomă de excelență în cadrul Congresului Anual al Asociației Medicale Române pentru lucrarea „Rezultatele preliminare ale Registrului de Traumă Român”, la care este coautor.
Domnul prof. univ. dr. Mircea Beuran desfășoară și o prodigioasă activitate de cercetare științifică, fiind manager de proiect, membru în colectivul de cercetare, tutore sau expert selecție grup țintă, în proiecte de cercetare finanțate din fonduri naționale sau internaționale cum sunt: ”Hospital Acquired Infection and Outbreak Prevention System (HAI-OPS)”, finanțat de Eurostars, co-funded by EUREKA member countries and the European Union Horizon 2020 Framework Programme, în care Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București este partener; membru în echipa de cercetare https://www.eurostars-eureka.eu/project/id/9831, Tutore post-doctorat „Excelență în cercetarea științifică, interdisciplinară, doctorală și postdoctorală, în domeniile Economic, Social și Medical – EXCELIS” POSDRU/159/1.5/S/138907, Director de proiect – PN-II-PT-PCCA-2013-4-0006. Studiul prin imunofluorescență al efectului nanoparticulelor de oxid de fier funcționalizate asupra celulelor tumorale rectale maligne, Membru în echipa de cercetare. PN-II-PT-PCCA-2013-4-2101.
În prezent, domnul prof. univ. dr. Mircea Beuran este chirurg în Grupul Spitalicesc SANADOR, șef de secţie al Secţiei Clinice Chirurgie III din cadrul Spitalului de Urgenţă din Bucureşti (S.C.U.B) şi vice-presedinte executiv al Academiei de Medicină din România.
Domnul prof. univ. dr. Mircea Beuran și-a dedicat activitatea profesională și științifică dezvoltării chirurgiei în România, promovând și încurajând elaborarea de materiale și de ghiduri care să îi ajute în cariera profesională pe tinerii medici.
Aţi fost atras de biologie, muzică şi arhitectură şi aţi ales medicina. Ce v-a determinat să alegeţi medicina? Aţi studiat şi şcoala de muzică, ce instrument? Proveniţi dintr-o famile cu tradiţie în medicină?
Medicina vine în urma unor repoziționări. Eu, primele clase, primele opt clase, le-am făcut în paralel. Adică dimineața aveam școală la Valea Sadului, acolo unde m-am născut, Bumbești-Jiu, iar după-amiaza plecam de acolo la Târgu-Jiu, unde făceam naveta, deoarece eram înscris și la Școala de muzică și arte plastice. Opt ani de zile am făcut două școli în paralel, de dimineață până noaptea. Aceste două școli trebuia să le finalizez prin ceva și finalizarea era ori să merg către liceul de muzică, ori către alt liceu. Când am terminat Școala de muzică și arte plastice, instrumentul pian, doamna profesoară, o distinsă doamnă și un pedagog foarte bun, i-a invitat pe cei doi părinți ai mei să aibă o discuție vizavi de faptul că simțea că interesul meu era să mă pregătesc să mă duc la conservator și, fiind o persoană foarte deschisă, le-a spus: „Copilul dumneavoastră exersează, se comportă foarte bine, știe partiturile pe dinafară, participă la istoria muzicii, participă la cor, se pregătește pentru ceea ce cred eu că doriţi să faceți mai departe, dar vă atenționez că există un singur loc la pian la conservator, deci admiterea se va da pe un singur loc şi nu pot să vă spun că fiul dumneavoastră poate fi cel mai bun la momentul concursului. Dumneavoastră nu proveniți dintr-o familie de compozitori, de muzicieni, unde există o cultură în acest sens în casă. Considerați că este un lucru bun că a urmat o școală de muzică și de arte plastice, îl va ajuta în timp, are deja o cultură muzicală, dar sfatul meu este să meargă către alt liceu”.
În urma acestei discuții, în clasa a VIII-a, m-am dus la Târgu-Jiu să dau admiterea la liceul „Tudor Vladimirescu”, unde am intrat la clasa de matematică-fizică. Am învățat tot timpul, mereu aveam o preocupare, mă pregăteam acasă, mă pregăteam în tren, cât făceam naveta, aproape o oră dus, o oră întors, tot timpul citeam. Fiind la matematică-fizică, având și ceva talent la desen, m-am gândit ca, după terminarea liceului, să merg la arhitectură. O influență foarte mare în timpul liceului a avut-o profesorul de educație fizică și sport, pentru că făceam baschet și făcând baschet nu ne primea dacă aveam note sub opt și practic învățam ca să mă mențin cu note bune pentru ca să mă primească să particip la antrenamente și totodată să rămân în echipa liceului.
În clasa a XI-a, în vacanța dintre clasa a XI-a și a XII-a, familia mea s-a întâlnit cu niște rude, cunoscuți, prieteni, foști colegi de școală, pentru că în localitatea de unde erau bunicii din partea tatălui meu, la vreo 12 km de Târgu-Jiu, comuna Budieni, se sărbătorea Fiii satului și la această sărbătoare se întâlneau la căminul cultural toate generațiile, de la cei mai mici, la cei mai în vârstă, fiecare cu copiii, cu nepoții, cu strănepoții, cu amintirile lor, trei zile de tălmăciri și discuții. Acestă sărbătoare era în același timp și un târg al ofertelor, să spunem aşa, și tatăl meu l-a abordat pe unul dintre foștii lui colegi, care era profesor la arhitectură, la Timișoara, și îi zice: „Măi, uite, fiul meu s-a orientat spre matematică, a făcut desen şi vrea să meargă către arhitectură”.
La care el s-a uitat așa la mine și zice: „Domnule, este o meserie extraordinară, curată, elegantă, creatoare, dar nu știu dacă fiul tău va fi mulțumit până la sfârșit. La ora actuală se discută care este cea mai eficientă construcție de bloc, care e apartamentul cel mai eficient”, tot felul de eficiențe din acestea pe care mi le-a tot înșirat și „dacă nu se va încadra în matricea aceasta de gândire, va desena frumos, va fi liber să se plimbe, să bea cafea, să fumeze, să-și ducă viața cum dorește, dar nu pot garanta că fiul tău va fi arhitectul ales”.
Ne-am întors acasă, discuții, ce facem? Mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, zice: „Măi, uite, știți foarte bine situația noastră, noi am venit refugiați, am fost izolați de părinți, de la școli la un moment dat au fost dați afară”, ea intrând la Facultatea de Medicină de la Timișoara şi în anul doi sau trei, nu mai țin minte exact, situația politică era de așa manieră încât nu au lăsat-o să-și termine facultatea, dar a fost îndrumată să continue o școală de asistente, o școală care era de patru ani. Și, zice: „Eu am rămas cu sufletul neîmpăcat pentru că am vrut să fac medicina şi nu am reuşit. Pune mâna pe biologie, pentru că fizica şi chimia îţi plac, ți-a mai rămas biologia, dar din câte văd eu eşti atras şi de aceasta puţin”, pentru că tot timpul mă preocupa o broască, unde stăteam noi pe lângă marginea Jiului găseam un șarpe, o pasăre, o viețuitoare de orice fel, eram curios când bunica tăia o pasăre, cum arată pe dinăuntru etc. În urma acestor discuții, m-am pregătit singur să dau la Medicină după ce am terminat liceul. Pregătindu-mă în anul acela, am dat la facultatea de medicină și, la câteva zeci de sutimi, nu am intrat. Era ultimul an în care se cereau în afară de manual cunoștințe mult mai vaste și la vremea aceea era un tratat de anatomie, deci nu se dădea examen după biologia de clasa a XI-a, ci după un tratat de anatomie. Cine reușea sa facă rost de acest tratat și să-l studieze lua o notă mai bună decât cei care învățau doar din manualul din timpul liceului. Următorul an s-a desființat acel tratat care se preda la Facultatea de Medicină şi, ieșind acesta din baremul de examen, stăpânind biologia și luând note foarte bune la fizică și chimie, am reuşit să intru la medicină. Intrând la medicină, bucuria a fost de numai câteva săptămâni pentru că noi am făcut parte din prima promoție de studenți care, odată intrați la facultate, băieții mergeau la armată, deci eram primul contingent de studenți cu termen redus. Au urmat opt luni de zile de instrucţie militară, după care am revenit la facultate. În timpul facultății, mi-a plăcut anatomia, am avut parte de niște profesori și asistenți deosebiți, şi când spun asta mă refer la modul acestora de a preda, de a asculta și, în special, de a te îndruma spre ce ai nevoie să cunoști în fiecare disciplină, mai ales că, vreau să vă spun, nu toate disciplinele sunt atât de atrăgătoare. Unele sunt mai aride, pentru altele trebuie să înveți ca să poți reține o seamă de constante, niște variabile, niște particularități etc.
Cine a fost mentorul dumneavoastră în anii studenţiei şi în rezidenţiat?
În anul întâi, toată lumea era speriată de anatomie, anatomia era la vremea aceea coordonată de profesorul Ranga, care era foarte exigent, trebuia să știi foarte multe detalii și cele trei examene pe care le dădeai după fiecare semestru aduceau, să spunem așa, un volum de aproape 3 000 de pagini pe care trebuia să le știi. Erau unele detalii anatomice la care ținea foarte mult şi nici nu discuta să le încurci sau să nu le știi. După profesorul Ranga a fost profesorul Petrică Groza, de la fiziologie. Dumnealui a fost cel care ne-a făcut să înțelegem fiecare organ în parte cum funcționează și ce variabile au acești parametri funcționali ai fiecărui organ sau sistem de organe din corpul uman. Ba mai mult, a fost cel dintâi care m-a încurajat să particip în echipele de studenți cercetători. Noi am avut o lucrare foarte importantă, în cadrul căreia se studiau modificările biologice în imponderabilitate. Noi nu știam atunci că studiile noastre erau în paralel cu pregătirea viitorului astronaut domnul Prunariu, dar Facultatea de Medicină avea în studiu niște modificări care erau urmărite după calitatea mâncării pe care o mânca animalul folosit în experiment și modificările care apăreau în starea de imponderabilitate. Acest lucru se întâmpla în anii unu, doi şi eram coordonați de un asistent foarte exigent, dr. Sorin Cănănău, care era foarte atent la cantitățile care se cântăreau pentru mâncarea dată fiecărui șoricel în parte şi foarte atent la toate elementele de analiză pe care trebuia să le facem. Următorul profesor pe care îl consider mentor este dl. Mihai Anton, care era profesor de semiologie medicală. Semiologia se ocupă de studiul tuturor semnelor care pot să apară în diverse boli. La vremea aceea nu erau bolile interne împărțite în cardiologie, în boli digestive, pulmonare etc., erau într-un singur pachet. Dânsul era foarte iubit și apreciat de studenți pentru că mima fiecare semn în parte. Cele cu zgomote, avea niște onomatopee pe care le făcea exact cum trebuia să le auzi în stetoscop, dacă se lega de mers, în diferite disfuncții ale sistemului nervos, le mima extraordinar și, practic, chiar dacă îți ieșea din minte ceva, te gândeai la profesor și vedeai cum prezenta semiologia respectivă și-ți aduceai aminte foarte repede.
Lângă dânsul, în perioada aceea, era domnul conferențiar Leonida Gherasim, actualul academician Leonida Gherasim, împreună cu doamna doctor Senia Petrescu. De la Semiologie la Medicala mare, l-am avut pe profesorul academician Ioan Bruckner, tatăl actualului profesor Ioan Bruckner, un om deosebit, cu o cultură medicală foarte vastă, prin aceea că medicina la vremea la care am făcut-o era nu numai studiu și practică în spital, stăteai și în laborator. În clipa în care cerea un examen de urină sau un examen de sânge, sau un alt produs biologic, ne trimitea în laborator să vedem cu ochii noștri ce modificări sunt, la vremea aceea nu erau automatizări, se pregătea, se colora, erau niște timpi de așteptare, microscop, cât trebuia să mărești, ce trebuia să găsești, densitatea pe câmp, mărimi, foarte multe detalii.
Examenul pentru noi era legat de faptul că nu te așezai la masă la dialog, stăteai în camera de gardă și pe primul venit, primul student din grupă trebuia să-l examineze, sa vadă ce găsește, nu să vină să raporteze ce a găsit. Îți construiai diagnosticul, te gândeai ce analize să faci, ce te aștepți să găsești la analizele respective, făcând și partea de medicală, și totul se încheia cu farmacologia, ce tratament i-ai da. Imediat trebuia să știi, compatibilități, incompatibilități, examenul cu cât treceai dintr-un an în altul, era din ce în ce mai complex. Practic, te pregătea pentru ca, în momentul în care se termina facultatea, să fii pe picioarele tale, pentru că dacă ne aducem bine aminte, după facultate se pleca la țară, iar de-acolo, măcar după trei ani aveai dreptul să te prezinți la examenele de specialitate și mai departe la examenul de medic primar. Am ajuns la chirurgie, pe care am făcut-o cu profesorul Alexandru Pișcu. Cu dumnealui am făcut și semiologia și patologia chirurgicală și mi-am făcut și teza de licență, cum se numește acum, am stat alături de domnia sa în jur de trei ani şi mi-a insuflat un mod de comportament al chirurgului. Practic, dumnealui era un personaj egal cu bolnavul, ca timp de stat în spital, stătea în spital de dimineața până noaptea. Bolnavul dormea în spital, dânsul dormea acasă și dimineața era la ora șase, șase și un sfert în clinică.
Lucrul acesta îl făcea să cunoască foarte bine fiecare pacient, evoluția lui, se făcea vizită, se făcea raport de gardă, se discuta, fiecare dintre noi aveam niște compartimente de supraveghere, unul supraveghea colecistul, făceai bilanțul tuturor colecisturilor din anul acela, le comparai cu anii precedenți, altul cu patologia de stomac, altul cu patologia de colon etc., toți aveam și niște atribuții, nu numai cele legate de a fi student sau rezident secundar, cum se numea pe vremea aceea.
Alături de profesorul Pişcu, l-am avut, în anul șase, tot în domeniul chirurgical, pe profesorul Dan Alexandrescu care lucra la Spitalul Polizu de Obstetrică-Ginecologie, despre care pot spune că şi dânsul mi-a fost mentor. Îmi aduc aminte că domnia sa stătea în clinică cvasi-permanent și dădea soluții aproape la toate cazurile, având echipele foarte bine structurate pe zonele de patologie pe care le coordona.
Din stagiul de Obstetrică-Ginecologie am plecat cu toate cunoștințele necesare pentru a asista la o naștere. În mod normal, nu puteai să intri în examen până nu aveai peste 15 asistări la nașteri, trebuia să asiști personal avându-l lângă tine pe asistentul de grupă, iar domnul profesor Dan Alexandrescu venea la fiecare în parte, răsfoia caietul de stagiu, vedea pe cine ai examinat, ce ai notat și dacă ai omis anumite lucruri. Practic, pentru fiecare în parte, examenul era încă un curs sau încă o trecere în revistă a patologiei, eram în jur de 15 persoane în grupă și în felul acesta toți eram de față. Ba mai mult, pe lângă aceste discuții, pentru a nu fi stresați, încerca să creeze un cadru cât mai prietenesc şi fiecare la masa de examen avea câte o ceașcă de cafea şi o farfurioară cu câțiva biscuiți. Deși gestul era foarte apreciat, vreau să vă spun că nimeni nu mânca niciun biscuit şi nimeni nu bea din cafea până nu primeam notele şi, la sfârșit, domnul profesor ne îndemna prietenește să luăm câte un biscuit şi să ne întoarcem să studiem pentru examenul următor. Pot spune că activitatea aceasta de student a fost pentru mine foarte mult legată de calitatea și modul în care toți, de la asistent la profesor, ne-au ghidat pe un drum care nu se sfârșește niciodată şi spun asta pentru că știința evoluează de la o zi la alta şi am fost îndrumați să citim cât mai mult, să participăm la discuții, la simpozioane, conferințe, congrese, iar cei care intrasem în cercetare am fost îndrumați să ne publicăm studiile, dar înainte de a le publica, trebuia să fim foarte bine documentați ca nu cumva vreunul să se fi publicat deja.
Am învățat o seamă de chei de control pentru a fi apt să practic această meserie. La vremea când rezidențiatul se numea secundariat, noi fiind și prima generație care la terminarea facultății, printr-o hotărâre a Biroului Executiv, primii zece studenți trebuiau opriți în învățământ, acest lucru nu s-a întâmplat doar la facultatea de medicină, ci la toate facultățile din ţară.
Rectorul facultății de medicină din vremea aceea, profesorul Leonida Gherasim, după ce s-au terminat repartițiile și primii zece au fost repartizați la UMF, ne-a chemat și ne-a spus așa: „Pe cei care vor să facă chirurgie și specialități chirurgicale îi îndemn să facă niște ani de anatomie, cei care vor face boli interne și specialități de boli interne să facă fiziologie.” Alegând chirurgia, m-am dus la catedra de anatomie unde m-am reîntâlnit cu domnul profesor Ranga.
Sfârşitul părţii I
Interviu de Diana Lupu