Cercetătorii de la King’s College din Londra au examinat modul în care semnele epigenetice din țesutul adipos se modifică pe măsură ce grăsimea abdominală se acumulează.
Semnele epigenetice sunt măsuri ale modului în care corpul uman citește ADN-ul pentru a afecta modul în care funcționează genele.
Cercetătorii au examinat aceste semne epigenetice de-a lungul genomului, care este setul complet al materialului genetic al unei persoane, folosind mostre de la 538 de participanți la TwinsUK și combinând date genetice, funcții genetice, dietă și sănătate. Ei au descoperit nouă gene care sunt foarte relevante pentru riscul de boli metabolice.
Printre acestea s-a numărat o genă cu modificări epigenetice, care a fost identificată ca o posibilă metodă prin care dieta ar putea afecta acumularea de grăsime din burtă, dar și alte semne epigenetice care traduc efectele de risc genetic asupra sănătății metabolice.
Rezultatele studiului le-au oferit cercetătorilor o mai bună înțelegere a modificărilor moleculare aduse de creșterea grăsimii abdominale și a efectelor pe care aceste modificări le au asupra expresiei genelor și rezistenței la insulină.
„Odată cu creșterea rapidă a ratelor de obezitate la nivel mondial, este important să înțelegem modul în care grăsimea corporală crescută ne afectează la nivel molecular și cum acest lucru se traduce prin riscul de boli metabolice”, a spus dr. Jordana Bell.
Bolile metabolice – dintre care cea mai frecventă este diabetul – perturbă metabolismul normal sau procesul de transformare a alimentelor în energie la nivel celular.
În timp ce studiile anterioare în acest domeniu au explorat rolul semnelor epigenetice în obezitatea generală folosind indicele de masă corporală (BMI), acumularea de grăsime abdominală adânc în abdomen este cunoscută a fi un factor de risc mai mare pentru boli metabolice.
„Studiul nostru ne aduce cu un pas mai aproape de acest obiectiv prin identificarea unei semnături epigenetice a excesului de grăsime abdominală, înțelegerea declanșatorilor genetici și dietetici și caracterizarea efectelor sale funcționale, dar și a consecințelor clinice pentru rezistența la insulină”, a adăugat dr. Bell.
Pe baza rezultatelor studiului, cercetătorii au dezvoltat, de asemenea, un predictor epigenetic al rezistenței la insulină, corelând constatările lor cu consecințele clinice ale creșterii grăsimii abdominale.
Colette Christiansen, Ph.D. cercetător de la School of Life Course & Population Sciences a spus: „Este interesant să vedem că atunci când combinăm multe straturi diferite de informații biologice, putem începe să dezvăluim mecanismele care conduc starea sănătății noastre biologice”.
Articol de Izabela Constantin
