Un nou studiu realizat de Universitatea din Finlanda de Est a arătat că microplasticele se deplasează ușor în lanțul trofic atât prin plante, cât și prin animale.
Procesul începe cu plantele care aspiră contaminanții sintetici din sol, iar insectele sau animalele care ronțăie acele verdețuri preiau la rândul lor, acele nanoplastice.
La fel ca în cazul metalelor grele din ocean, se dovedește că nanoplasticele – particule de plastic cu dimensiunea mai mică de un micrometru – pot urca în lanțul trofic. Nanoplasticele sunt în primul rând rezultatul pieselor mai mari de plastic degradate prin procese naturale.
Cercetătorii din Europa, conduși de biologul Fazel Monikh de la Universitatea din Finlanda de Est, au demonstrat acest proces într-un laborator, alimentând salata verde (Lactuca sativa) cu particule mici de 250 nanometri de polistiren și clorură de polivinil.
După 14 zile, cercetătorii au hrănit larvele de muscă (Hermetia illucens) cu acea salată, iar după alte 5 zile au dat acele larve peștilor înfometați (Rutilus rutilus). Ulterior, echipa a disecat și a fotografiat țesuturile de la fiecare nivel al lanțului trofic.
Cercetătorii au inclus elementul rar gadoliniu în micile plastice pentru a le facilita urmărirea, deoarece aceste particule sunt greu de detectat și pot fi modificate în timpul călătoriilor lor fiziologice. Echipa a folosit un microscop electronic cu scanare (SEM) pentru a se asigura că plasticul acoperă complet metalul, pentru a reduce influența biologică a acestuia.
Vestea bună este că bioamplificarea nu a avut loc cu aceste tipuri de nanoplastice la speciile studiate. Bioamplificarea se întâmplă atunci când substanțele chimice preluate la nivelurile trofice inferioare devin mai concentrate pe măsură ce urcă în lanțul trofic; aceasta este o problemă comună cauzată de poluanți precum mercurul și bifenilii policlorurați.
Dar imaginile din cadrul studiului au dezvăluit nanoplastice în branhiile, ficatul și intestinele peștilor, în gura și intestinele insectelor și în frunzele de salată. Mai mult, cele două materiale plastice s-au comportat diferit în timp ce au călătorit prin lanțul trofic. Salata verde a absorbit ceva mai puțin polistiren, așa că a fost transmisă mai puțin din acest plastic în comparație cu clorura de polivinil.
„Rezultatele noastre arată că salata verde poate prelua nanoplasticele din sol și le poate transfera în lanțul trofic. Acest lucru indică faptul că prezența particulelor minuscule de plastic din sol ar putea fi asociată cu un risc potențial pentru sănătatea ierbivorelor și a oamenilor, dacă aceste constatări sunt generalizabile la alte plante și culturi și la mediul de câmp.” a spus Monikh.
Din cele mai adânci oceane și până la cei mai înalți munți, ori până la izolata Antarctică, microplasticele sunt acum omniprezente în orice mediu. Spre deosebire de particulele mai mari, preocuparea specială cu privire la aceste particule minuscule este că sunt suficient de mici pentru a trece prin multe mai multe bariere fiziologice. S-a demonstrat deja că unele provoacă toxicitate potențială la plante, nevertebrate și vertebrate.
Microplasticele trec prin corpul nostru în fiecare zi, dar cercetătorii spun că nu este nevoie de panică, deoarece în mod clar nu există efecte pe termen scurt, imediate asupra noastră; expunerea pe termen lung și nivelurile ridicate de concentrație rămân însă o preocupare.
„Este încă nevoie urgentă de cercetări suplimentare asupra subiectului,” a concluzionat Monikh.
Această cercetare a fost publicată în Nano Today.
Articol de Cristina Zarioiu
