Zeci de cercetări demonstrează că limitarea aportului caloric în cazul muștelor, șoarecilor și altor animale de laborator prelungește viața acestora. Tot mai des auzim și despre beneficiile restricției calorice pentru oameni, însă mecanismul exact prin care acesta funcționează este oarecum neclar.
Noile descoperi generate de rezultatele studiului clinic Comprehensive Assessment of Long-term Effects of Reducing Intake of Energy (CALERIE), primul studiu controlat de restricție calorică la oameni sănătoși, au fost publicate în revista Science.
Inițial, s-a stabilit aportul caloric de bază a celor peste 200 de participanți la studiu. Ulterior, acesta a fost redus cu până la 14%, fără a modifica alte elemente din dieta obișnuită a oamenilor, pentru o perioadă de 2 ani de zile.
Obiectivul general al studiului clinic a fost acela de a vedea dacă restricția calorică este la fel de benefică pentru oameni precum este pentru animalele de laborator, a declarat Vishwa Deep Dixit, profesor Waldemar Von Zedtwitz de patologie, imunobiologie și medicină comparată și autor principal al studiului.
Cercetări anterioare au corelat restricția calorică la șoareci cu creșterea infecțiilor din organism, iar oamenii de știință au dorit să investigheze și acest aspect. “Pentru că știm că inflamația la oameni este un factor declanșator major al multor boli cronice și, prin urmare, are un efect negativ asupra duratei de viață”, a declarat Dixit, care este, de asemenea, director al Centrului Yale de Cercetare a Îmbătrânirii. În acest studiu, cercetătorii și-au dorit să afle dacă restricția calorică este într-adevăr benefică și cum putem să valorificăm căile endogene care imită efectele ei.
Dixit și echipa sa au început prin a analiza timusul, o glandă care se află deasupra inimii și care produce celulele T, un tip de celule albe din sânge dar și o parte esențială a sistemului imunitar. Este cunoscut faptul că timusul îmbătrânește într-un ritm mai rapid decât alte organe. În momentul în care adulții sănătoși ajung la vârsta de 40 de ani, a spus Dixit, 70% din timus este deja gras și slab funcțional, fapt ce duce la producerea scăzută de celule T, și prin urmare la o protecție slabă împotriva patogenilor. Datorită numărului limitat de celule T produse, înțelegem o îmbolnăvire mai rapidă a oamenilor ca rezultat al protecției scăzute.
S-a folosit imagistica prin rezontanță magnetică pentru a determina diferențele între timusul celor ce și-au restricționat aportul caloric și cei care nu au facut acest lucru. Cei aflați în brațul de studiu cu aport caloric redus prezentau o glanda mai puțin grasă cu un volum funcțional mai mare și cu o capacitate mai bună de a produce celule T față de începutul studiului.
Investigând în profunzime această descoperire, cercetătorii au scos la iveală un fapt suprinzător. “Se pare că mecanismul de acțiune se afla de fapt în micromediul tisular și nu în celulele T din sânge”, a declarat Dixit.
Dixit și echipa sa au studiat țesutul adipos al participanților supuși restricției calorice în trei momente: la începutul studiului, după un an și după doi ani. Grăsimea corporală este foarte importantă, a spus Dixit, deoarece găzduiește un sistem imunitar robust. Există mai multe tipuri de celule imune în grăsime, iar atunci când acestea sunt activate în mod aberant, ele devin o sursă de inflamație, a explicat el.
“Am constatat schimbări remarcabile în expresia genetică a țesutului adipos după un an, care s-au menținut pe parcursul celui de-al doilea an”, a spus cercetătorul. “Acest lucru a scos la iveală unele gene care au fost implicate în prelungirea vieții la animale, dar și ținte unice care imită restricția calorică și care ar putea îmbunătăți răspunsul metabolic și antiinflamator la om”.
Oamenii de știință au încercat apoi să identifice gena care ar fi putut juca un rol în acest fenomen. Aceștia s-au axat pe gena pentru PLA2G7 – sau acetilhidrolază a factorului de activare a plachetelor din grupul VII A – care a fost una dintre genele inhibate semnificativ în urma restricției calorice. PLA2G7 este o proteină produsă de celulele imunitare cunoscute sub numele de macrofage. Rezultatele demonstrează că proteina aceasta ar putea fi legată de efectele restricției calorice.
“Am descoperit că reducerea PLA2G7 la șoareci a produs beneficii similare cu cele observate în cazul restricției calorice la oameni”, a declarat Olga Spadaro, fost cercetător la Școala de Medicină din Yale și autor principal al studiului. Mai exact, timusul acestor șoareci a fost funcțional pentru o perioadă mai lungă de timp, șoarecii fiind protejați de creșterea în greutate indusă de dietă și de inflamațiile asociate vârstei. PLA2G7, de fapt, vizează un mecanism inflamator numit inflammasome NLRP3, iar reducerea acesteia protejează împotriva îmbătrânirii. Inflammasome NLRP3 inițiază o formă inflamatorie de moarte celulară și declanșează eliberarea de citokine proinflamatorii.
“Aceste constatări demonstrează că PLA2G7 este unul dintre factorii care determină efectele restricției calorice”, a spus Dixit. ”
Descoperirea aceasta, dar și viitoarele studii ce vor investiga alte potențiale gene implicate în acest proces, ar putea să ne informeze asupra posibilei manipulări a anumitor gene, precum gena PLA2G7 în vederea obținerii restricției calorice fără a fi nevoie de restricție calorică propriu-zisă. Între timp, fiecare dintre cei ce își doresc, pot încercă să renunțe la o gustare din zi pentru posibila protecție a organismului contra îmbătrânirii.
Articol de Victoria Nănău
