Câinii domestici au toate formele și dimensiunile, dar animalele pe care acum le considerăm cel mai bun prieten al omului, provin din doar două populații de lupi, sugerează ultimele cercetări.
Un grup internațional de geneticieni și arheologi, condus de Institutul Francis Crick, a ajuns la concluzia că genele câinilor provin din două populații de lupi antici. Acest fapt ne aduce cu un pas mai aproape de descoperirea misterului, unde și când anume câinii au fost supuși domesticirii, una dintre cele mai mari întrebări fără răspuns privind preistoria umană.
Toți câinii domestici de astăzi, de la micul chihuahua până la cel mai puternic mastiff, aparțin aceleiași specii, Canis familiaris. Și toți își au descendența din lupului cenușiu de astăzi (Canis lupus).
În studiul lor, publicat în Nature, cercetătorii s-au orientat către genomul lupului antic pentru a înțelege mai bine când și cum primii câini au evoluat din lupi. Ei au analizat 72 de genomi antici de lup, din ultimii 100.000 de ani, din Europa, Siberia și America de Nord, iar concluzia a fost că că domesticirea și, prin urmare, diversificarea a început cândva între 40.000 și 20.000 de ani în urmă.
“Prin acest proiect, am crescut foarte mult numărul de genomuri antice de lup, permițându-ne să creăm o imagine detaliată a strămoșilor lupilor și inclusiv a originii câinilor de-a lungul timpului.” a explicat geneticianul Anders Bergström, de la Institutul Francis Crick din Marea Britanie.
Analizând genomurile, cercetătorii au descoperit că atât câinii timpurii, cât și cei moderni sunt mai asemănători genetic cu lupii antici din Asia decât cei din Europa, sugerând o domesticire undeva în Est.
Totodată, au găsit și dovezi conform cărora două populații separate de lupi au contribuit la ADN-ul câinilor. Astfel, primii câini din nord-estul Europei, Siberia și America au o singură origine comună, din sursa estică, în timp ce câinii timpurii din Orientul Mijlociu, Africa și sudul Europei au niște ascendenți dintr-o altă sursă, legată de lupii din Eurasia de Sud-Est.
O posibilă explicație pentru această descendență dublă este faptul că lupii au fost supuși domesticirii de mai multe ori, în diferite părți ale lumii. O altă posibilitate este că domesticirea a avut loc o singură dată și că descendența dublă se datorează faptului că acești câini timpurii s-au amestecat apoi cu lupii sălbatici. În prezent, nu este posibil să se determine exact care dintre aceste două scenarii a avut loc.
În cadrul cercetărilor efectuate, datorită faptului că cele 72 de genomuri antice ale lupilor se întindeau pe aproximativ 30.000 de generații, a fost posibil să privească în urmă și să construiască o cronologie a modului în care s-a schimbat ADN-ul lupului, urmărind selecția naturală în acțiune.
Astfel, ei au observat că pe o perioadă de aproximativ 10.000 de ani, o variantă de genă a trecut de la a fi foarte rară la a fi prezentă la fiecare lup. Și astăzi este încă prezentă la toți lupii și câinii. Această mutație afectează o genă, IFT88, care este implicată în dezvoltarea oaselor din craniu și maxilar (prezentă la aproape fiecare câine și lup de astăzi). Este posibil ca răspândirea acestei variante să fi fost determinată de o schimbare a tipurilor de pradă disponibile în timpul erei glaciare, oferind un avantaj lupilor cu o anumită formă a capului, dar gena ar putea avea și alte funcții necunoscute la lup.
„Este pentru prima dată când oamenii de știință au urmărit direct selecția naturală la un animal mare pe o scară de timp de 100.000 de ani, văzând evoluția desfășurându-se în timp real, mai degrabă decât să încercăm să o reconstruim astăzi din ADN”, a spus Pontus Skoglund, autor principal și lider de grup al laboratorului de la Crick.
Articol de Cristina Zarioiu
