Rezultatele unei noi cercetări arată că prezența unui animal de companie în viețile oamenilor poate întârzia pierderea memoriei în cazul adulților mai în vârstă. După ce studiile anterioare au confirmat ipoteza conform căreia legătura dintre stăpân și animalul de companie poate avea beneficii pentru sănătate, cum ar fi scăderea tensiunii arteriale și a stresului, noul studiu indică faptul că acestea ar putea fi și protectoare împotriva declinului cognitiv.
O echipă cercetători de la Universitatea din Michigan a studiat peste 1.300 de indivizi cu o vârstă medie de 65 de ani și a descoperit că deținerea pe termen lung a animalelor de companie a ajutat la întârzierea îmbătrânirii creierului.
Toți participanții aveau abilități cognitive normale la începutul studiului. Dintre aceștia, 53% dețineau animale de companie, 32% dintre ei descriindu-se ca proprietari de animale pe termen lung, ceea ce înseamnă că aveau un prieten necuvântător deja de cinci ani sau mai mult.
Cercetătorii au măsurat funcția cognitivă pe baza unor teste administrate participanților la studiu pe o perioadă de șase ani, care includeau numărarea, probleme de scădere și teste de reamintire a cuvintelor. Bazându-se pe rezultatele pe care participanții le-au obținut la acele teste în fiecare an, aceștia au primit un scor cognitiv între 0 și 27 de puncte.
Pe parcursul celor șase ani, scorurile cognitive au scăzut într-un ritm mai lent în cazul proprietarilor de animale de companie decât în cazul persoanelor care nu aveau animale de companie. Diferența de declin cognitiv a fost și mai puternică în rândul oamenilor care aveau animale de mai mult de 5 ani. În medie, deținătorii de animale de companie pe termen lung au avut un scor cognitiv cu 1,2 puncte mai mare în comparație cu participanții fără animale. Se pare beneficiile au fost cele mai vizibile în cazul persoanelor de culoare, persoanelor cu studii universitare și pentru bărbați. Peste 88% dintre participanții la studiu erau albi, 7% afro-americani, 2% hispanici și 3% erau de altă etnie sau rasă.
„A avea unul sau mai multe animale de companie combină numeroase componente de bază ale unui stil de viață sănătos pentru minte și corp”, a spus dr. Richard Isaacson, director al Clinicii de Prevenire al Bolii Alzheimer din Centrul pentru Sănătatea Creierului de la Colegiul de Medicină Schmidt din Florida Atlantic University. „Angajamentul cognitiv, socializarea, activitatea fizică și simțul scopului pot aborda separat, ba chiar mai mult în combinație, factorii de risc cheie în cazul declinul cognitiv, al demenței și al bolii Alzheimer”, a continuat acesta.
În cazul în care aveți un animal de companie, știți deja cât de reconfortantă poate fi prezența acestuia după o zi lungă. De altfel, dacă vă gândeați să adoptați un prieten necuvântător, ați primit un motiv în plus să o faceți.
Articol de Izabela Constantin