HomeHealthBolile de ficat ar putea determina dezvoltarea demenței

Bolile de ficat ar putea determina dezvoltarea demenței

Potrivit unui studiu recent publicat în revista Neurology, persoanele cu boala ficatului gras non-alcoolic, au o șansă mai mare de a dezvolta demență. Aceasta este cea mai răspândită afecțiune hepatică, afectând aproximativ 25% dintre oamenii din întreaga lume.

Boala, care este de obicei asimptomatică, poate evolua de la acumularea de grăsime în celulele hepatice la inflamația ficatului și ciroza. În timp ce consumul excesiv de alcool poate duce la un ficat gras, obezitatea și boli precum hipertensiunea arterială sau diabetul de tip 2 care sunt asociate cu acesta ar putea duce la boala ficatului gras non-alcoolic.

Potrivit rezultatelor studiului, persoanele cu această boală au avut o rată generală de demență cu 38% mai mare decât cei fără boală hepatică, iar cei care suferă de această afecțiune și care au avut și boli de inimă sau un accident vascular cerebral, pot prezenta un risc și mai mare de demență.

Cercetătorii au descoperit că persoanele cu ficatul mărit din alte cause decât alcoolul au avut o incidență ridicată a demenței vasculare, care este cauzată de un flux sanguin insuficient la creier, fiind cu 44% mai mare decât cel al celor fără boală hepatică. Cercetătorii nu au descoperit o prevalență crescută a bolii Alzheimer. Riscul de demență a fost cu 50% mai mare la persoanele cu boli hepatice care au avut și boli de inimă. Riscul de demență a crescut de peste 2,5 ori la persoanele cu boli hepatice și accident vascular cerebral.

Pentru a derula studiul, cercetătorii au înrolat 2.898 de persoane de 65 de ani și peste diagnosticate cu NAFLD. A doua etapă a fost identificarea a 28.357 de persoane care erau sănătoase la momentul diagnosticului și potrivite pentru vârstă, sex și orașul de reședință. În comparație cu 1291 de persoane fără boală hepatică (4,6%), 145 de pacienți cu NAFLD (sau 5%) au avut demență după o medie de mai mult de cinci ani de urmărire.

Potrivit lui Ying Shang de la Institutul Karolinska din Suedia, boala hepatică grasă non-alcoolică este legată de dezvoltarea demenței, care poate fi cauzată în principal de leziuni vasculare din creier. Aceste descoperiri arată o potențială legătură între terapia țintită a acestui tip de boală hepatică și bolile cardiovasculare coexistente și un risc scăzut de demență.

 

 

 

Articol de Izabela Constantin

Liver Disease Linked to a 38% Higher Risk of Dementia

[/showhide

ARTICOLE RECOMANDATE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole populare

Comentarii recente