HomeLifestyleCare este rețeta pentru slăbitul eficient?

Care este rețeta pentru slăbitul eficient?

Un nou studiu, publicat în New England Journal of Medicine, furnizează dovezi privind lipsa de avantaje reale pe care o are postul intermitent, în comparație cu scăderea numărului de calorii consumate zilnic, în cazul persoanele obeze care vor să scadă în greutate.

Studiul a fost condus de cercetătorii de la Southern Medical University din Guangzhou, China și a inclus 139 de persoane diagnosticate cu obezitate. Participanții au fost randomizați să urmeze fie dieta care avea mai puține calorii, care le-a redus aportul zilnic obișnuit de energie cu 25%, fie aceeași dietă săracă în calorii, cu adăugarea unei perioade de timp în care li s-a permis să mănânce într-o fereastră de opt ore între 8:00 și 16:00 în fiecare zi.

Această abordare se numește „mâncat limitat în timp” sau „post intermitent de 16 ore” (intermittent fasting). Ambele grupuri au primit sprijin din partea antrenorilor de sănătate pentru a-și urma dieta timp de 12 luni.

Femeile consumau între 1.200 și 1.500 de calorii pe zi, iar bărbații consumau între 1.500 și 1.800 de calorii pe zi. Pentru a asigura conformitatea, participanții au fost obligați să fotografieze fiecare masă pe care o luau și să consemneze fiecare aliment consumat în jurnalele alimentare.

Ambele grupuri au pierdut în greutate, în medie între 6-8 kg, dar nu a existat nicio diferență semnificativă în numărul de kilograme pierdute cu oricare dintre strategiile de dietă. De asemenea, nu au existat diferențe semnificative între grupuri în ceea ce privește măsurătorile circumferinței taliei, grăsimii corporale și masei corporale.

De asemenea, oamenii de știință nu au găsit diferențe în ceea ce privește factorii de risc precum nivelul de glucoză din sânge, sensibilitatea la insulină, lipidele din sânge sau tensiunea arterială.

„Studiul nostru a arătat că cele două regimuri de dietă au avut efecte similare asupra pierderii în greutate și că era fezabil ca participanții să respecte restricțiile de aport de calorii atribuite. În concordanță cu constatările din studiile anterioare, datele noastre sugerează că restricția aportului caloric a explicat majoritatea efectelor benefice ale unui regim alimentar cu restricții de timp”, au scris cercetătorii. „Cu toate acestea, rezultatele noastre susțin o strategie de alimentație limitată în timp combinată cu restricția aportului caloric (prescrisă în conformitate cu ghidurile alimentare actuale) drept o abordare viabilă și durabilă pentru controlul obezității.”

Cercetările anterioare au indicat că există avantaje privind postul intermitent. O revizuire din 2020 a studiilor pe oameni și pe animale a descoperit beneficii pentru limitarea caloriilor la o perioadă scurtă a zilei, incluzînd o reducere a tensiunii arteriale, pierderea în greutate și o longevitate îmbunătățită. Cu toate acestea, un număr dintre aceste studii au fost efectuate pe șoareci, iar cele pe oameni au avut o durată mult mai scurtă, de doar câteva luni.

Rezultatele acestui nou studiu nu sunt însă surprinzătoare, consemnează Dr. David Katz, specialist în medicină preventivă și stil de viață și nutriție, care nu a fost implicat în studiu. „Limitarea timpului în locul caloriilor nu contribuie la magie metabolică; mai degrabă, este o formă de disciplină care ajută la controlul caloriilor.”

Cea mai bună abordare atunci când vine vorba de slăbit rămâne alegerea alimentelor de calitate, după care controlul cantității vine de la sine. O dietă alcătuită majoritar din legume va fi una care oferă sațietate.

 

Articol de Izabela Constantin

ARTICOLE RECOMANDATE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole populare

Comentarii recente