Să dormi mai puțin de șapte ore poate să aibă repercusiuni asupra sănătății tale mentale și fizice. Dar există și un efect secundar mai puțin cunoscut, pe care-l are lipsa somnului: îmbătrânirea prematură a pielii.
Somnul este hrană pentru corpul și creierul tău, precum și pentru piele. Când nu dormi suficient, înseamnă că îți privezi corpul de hrana esențială. Corpul tău suferă procese de regenerare și întinerire celulară în timpul somnului, ceea ce ajută la îmbunătățirea funcțiilor celulare. Atunci când se formează celule noi, cele vechi sunt înlocuite și acest lucru ajută ca pielea să arate naturală și strălucitoare.
Lipsa somnului suficient îți va afecta tenul în mod negativ, pentru că pielea funcționează diferit ziua și noaptea. Funcția principală a pielii este de a acționa în timpul zilei ca o barieră de protecție împotriva poluării, a soarelui și a particulelor nocive. Iar noaptea se regenerează, între miezul nopții și ora patru dimineața, permeabilitatea pielii fiind cea mai mare.
- Un somn insuficient poate duce la apariția cearcănelor.
Cearcănele sunt cauzate de celulele moarte ale pielii, care nu sunt înlocuite cu cele sănătoase. Aceste celule moarte provoacă dilatarea vaselor de sânge, care lasă în urmă o nuanță violet sau albastru. În timp, acestea se întunecă și conduc la formarea cearcănelor.
În schimb, somnul suficient permite formarea de noi celule ale pielii care îmbunătățesc sănătatea și frumusețea tenului. Acesta poate fi motivul pentru care-l numim „somnul de frumusețe”.
- Lipsa somnului poate accelera îmbătrânirea, depigmentare pielii și poate duce la apariția acneei și a altor erupții.
Când dormim, există o creștere a sintezei de colagen și a fluxului sanguin. Producția naturală de colagen indusă în somn previne lăsarea pielii și apariția ridurilor, iar fluxul sanguin crescut ajută la obținerea unui ten strălucitor dimineața, după un somn bun.
Probabil că ai observat, atunci când dormi mai puțin, fața ta arată obosită, palidă și întunecată. Acest lucru se datorează faptului că pielea ta nu a suferit procesul de regenerare în timpul somnului. Când dormi mai puțin, scade deshidratarea din corp și nivelul pH-ului pielii tale, ceea ce îți poate expune pielea la multe alte probleme, cum ar fi roșeață, depigmentare ori culoare neuniformă a pielii.
Iar în ceea ce privește acneea și erupțiile, nu doar murdăria, poluarea și o alimentație proastă le pot provoca, ci și somnul insuficient.
- Lipsa somnului duce la ochi umflați și pungi sub ochi.
Somnul insuficient înseamnă că ochii tăi sunt suprasolicitați și asta duce la oboseală extremă. Te vei trezi simțindu-te foarte obosit (ă), cu ochii umflați și pungi sub ochi. Deshidratarea este unul dintre motivele principale pentru care se întâmplă acest lucru.
Așadar, somnul insuficient nu îți afectează doar starea de spirit, ci și pielea. De asemenea, poziția pe care o ai în timpul somnului îți poate afecta tenul. Dormitul pe o parte poate direcționa fluxul de sânge pe o singură parte a feței, acesta fiind motivul pentru care te trezești cu fața roșie când dormi pe o parte toată noaptea.
Iată câteva măsuri simple, pentru a obține un somn sănătos și o piele sănătoasă.
- Oferă-ți un masaj facial bun înainte de culcare (utilizează o cremă hidratantă bună sau un ulei facial).
- Elimină cafeaua, ceaiul și stimulentele din alimentație, mai ales de la ora 14 (sau în funcție de organismul fiecărei persoane).
- Folosește o mască de somn pentru a-ți hidrata pielea.
- Evită să utilizezi prea mult telefoanele, tabletele și televizorul, deoarece acestea emit lumină albastră, care este dăunătoare pentru piele.
- Citește o carte, fă o meditație pentru a-ți calma mintea și pentru a te ajuta să adormi.
Somnul are un impact pe termen lung asupra pielii, așa că asigură-te că te odihnești suficient.
Articol de Cristina Zarioiu