HomeHealthControlul deficitului de atenție cu ajutorul dietei

Controlul deficitului de atenție cu ajutorul dietei

Consumul de fructe și legume poate ajuta copiii cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) să reducă problemele asociate acestui diagnostic, sugerează un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Ohio.

ADHD este o tulburare de neurodezvoltare care afectează cel puțin 3,3 milioane de copii din Europa. Mulți factori influențează ADHD, unele cercetări sugerând că severitatea simptomelor poate fi legată de dietă.

Ca parte a unui studiu mai amplu, oamenii de știință le-au cerut părinților a 134 de copii diagnosticați cu ADHD să completeze chestionare detaliate despre alimentele tipice pe care copiii lor le consumă , alături de mărimea porțiilor, precum și simptomele ADHD pe care le-au experimentat pe o perioadă de trei luni, cum ar fi dificultăți de a rămâne concentrat, nerespectarea instrucțiunilor, dificultăți de a-și aminti lucruri sau dificultăți de reglare a emoțiilor.

Cercetătorii sunt de părere că ADHD are legătură cu nivelurile scăzute ale unor neurotransmițători din creier, iar vitaminele și mineralele joacă un rol cheie în a ajuta organismul să producă acele substanțe neurochimice importante și în funcționarea generală a creierului.

Rezultatele sondajelor au arătat că părinții au observat o scădere vizibilă a simptomelor ADHD atunci când copiii lor au mâncat mai multe fructe și legume.

„O dietă sănătoasă, care să includă fructe și legume, poate fi o modalitate de a reduce unele dintre simptomele ADHD”, spune co-autorul studiului Irene Hatsu Hatsu, profesor asociat de nutriție umană la Ohio State, într-un comunicat al universității.

De asemenea, stresul părinților care sunt supărați că nu pot oferi suficientă hrană copiilor lor poate crea tensiune în familie, care ar putea duce la mai multe simptome pentru copiii cu ADHD.

„Ceea ce fac de obicei clinicienii atunci când copiii cu ADHD încep să aibă simptome mai severe este să mărească doza de medicamente de tratament, dacă urmează unul, fie să le administreze medicamente”, a spus Hatsu. „Studiile noastre sugerează că merită să verificăm accesul copiilor la hrană, precum și calitatea dietei lor pentru a vedea dacă aceasta poate contribui la severitatea simptomelor.”

 

 

Articol de Izabela Constantin

ARTICOLE RECOMANDATE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole populare

Comentarii recente