HomeLifestyleCum ar arăta o săptămână cu patru zile lucrătoare?

Cum ar arăta o săptămână cu patru zile lucrătoare?

Pentru mii de angajați din Marea Britanie luni a fost prima zi a unei perioade în care săptămâna de lucru va dura numai patru zile. Nu este vorba de o reorganizare generală sau de vreo politică publică, ci despre un experiment care își propune să măsoare randamentul pe care angajații îl dau când nu sunt nevoiți să lucreze programul obișnuit de luni până vineri.

Cercetarea va fi desfășurată pe parcursul a șase luni și include grupurile nonprofit 4 Day Week Global și 4 Day Week UK Campaign și Autonomy. Această organizație studiază impactul muncii asupra bunăstării indivizilor. Cercetătorii de la Universitatea Cambridge, Universitatea Oxford și Colegiul Boston vor evalua efectul acestuia asupra productivității și calității vieții și vor anunța rezultatele în 2023, au spus organizatorii într-un comunicat recent.

Studiul implică 3.300 lucrători din 70 de companii, aceștia având funcții diverse, de la furnizori de servicii financiare până la angajați ai unui restaurant. Pe tot parcursul programului, lucrătorii primesc 100% din salariu pentru că lucrează doar 80% din săptămâna lor obișnuită, în schimbul promisiunii că își vor menține 100% din productivitatea lor.

„Pandemia ne-a făcut să ne gândim mult la muncă și la modul în care oamenii își organizează viața”, a spus Sienna O’Rourke, brand manager la Pressure Drop Brewing. „Facem acest lucru pentru a îmbunătăți viața personalului nostru și pentru a face parte dintr-o schimbare progresivă în lume”.

Noul program derulat în Marea Britanie urmează modelul practicat de alte țări precum Islanda, Noua Zeelandă, Scoția și Statele Unite, unde companiile au adoptat o mai mare flexibilitate în orele de lucru, deoarece o mare parte din populație a lucrat de la distanță, oamenii ajungând să își ajusteze programele diferit pe timpul pandemiei.

„După pandemie, oamenii vor un echilibru între viața profesională și viața privată”, a spus Joe Ryle, directorul de campanie pentru Campania 4 Day Week, într-un interviu. „Ei vor să lucreze mai puțin.”

„Vom analiza modul în care angajații răspund la o zi liberă suplimentară, în ceea ce privește stresul și epuizarea, satisfacția în muncă și viața, sănătatea, somnul, consumul de energie, călătoriile și multe alte aspecte ale vieții”, a spus Juliet Schor, profesor de sociologie la Boston College și cercetătorul principal al proiectului.

 

Articol de Izabela Constantin

ARTICOLE RECOMANDATE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole populare

Comentarii recente