Sunt multe tipuri de curiozitate și curiozitatea în sine este o caracteristică psihologică care ne face ceea ce suntem. Aceasta are mai multe fațete, fiind una dintre cele mai importante locomotive în procesul de învățare și descoperire umană. Deși o definiție general acceptată a curiozității nu există, un consens în era contemporană este acela că a fi curios este un mod special de a căuta informații, ce are la bază o motivație intrinsecă, a carei funcție supremă este reducerea incertitudinii umane resimțită de individ.
Curiozitatea perceptivă se găsește atât la animale cât și la oameni și este cel mai de bază tip de curiozitate. Tipul acesta de curiozitate generează frustrare, ca o mâncărime ce trebuie scărpinată, până la descifrarea misterului din partea elementului care ne face curioși. Aceasta este evocată de modele complexe sau ambigue generate de stimularea senzorială (de exemplu imagini sau sunete), fie comportamente motivate, cum ar fi inspecția vizuală pentru a dobândi noi informații. Curiozitatea perceptivă apare mai ales atunci când nu te aștepti la un anumit lucru sau când acesta este împotriva a ceea ce credeai sau când este un element total ambiguu.
Curiozitatea epistemică este “dorința de cunoaștere care îi motivează pe indivizi să învețe idei noi, să elimine lacunele informaționale și să rezolve probleme intelectuale”, spune Jordan Litman, cercetător în cadrul institutului de cogniție mecanică și umană de la universitatea din Maine. Aceasta a fost identificată ca fiind o variabilă crucială în diferite domenii și etape ale vieții. Curiozitatea epistemică este asociată cu o stare de bine, de câstig, de premiu pentru individul ce își satisface nevoia.
Curiozitatea specifică este o curiozitate direcționată către un anume element, sau o anume întrebare. Cine a scris acea carte? Cine a inventat mașina de spălat vase? Era digitală și motoarele de căutare favorizează acest tip de curiozitate. Poate ați trecut cu mașina pe lângă un conac simpatic în mijlocul pustiului și ați vrut să aflați cine a locuit acolo? Cam atât de des suntem curioși în legătura cu ceva anume. Un alt tip de curiozitate este curiozitatea diversă, care face referire la dorința generală de stimulare cognitivă, ca atunci când suntem plictisiți.
Experimentele în neuroștiintă ne-au demonstrat că tipurile de curiozități diferite activează diferite mecanisme neuronale. Spre exemplu, curiozitatea perceptivă activează zone similare cu foamea sau setea, putând presupune că acest tip de curiozitate este unul primal, de natură evoluționară. Curiozitatea epistemică activează mai degraba zone asociate cu învățarea de lucruri noi, dar și calea recompensei la nivel neuronal, ca atunci când mănânci o ciocolată.
Ca toate trăsăturile psihologice și curiozitatea are o componentă genetică. Pur și simplu, unii oameni au un aluat genetic care îi predispune curiozității. Dar, bineînteles, genetica nu este totul. Mediul în care trăim poate promova sau inhiba această trăsătură.
De-a lungul istoriei, anumite regimuri prin care au trecut unele societăți au încercat să suprime aceasta caracteristică intrinsecă a omului. Unii au distrus muzee, opere de artă, alții au diminuat accesul la informația de zi cu zi. Curiozitatea stă la baza evoluției și a progresului, iar pe unii, acest lucru i-a speriat.
Loewenstein (1994) a descris curiozitatea ca fiind “o deprivare cognitivă indusă de percepția unei lacune între cunoaștere și înțelegere”. Teoria lacunelor de informații a lui Lowenstein susține că curiozitatea funcționează la fel ca alte stări pulsionale, cum ar fi foamea, care motivează mâncatul.
Ideea lui Lowenstein este susținută de un studiu recent realizat de Kang și colegii săi. Aceștia au descoperit că curiozitatea cu privire la răspunsul la o întrebare trivială într-un joc de cunoștințe generale este diferită în funcție de încrederea în cunoștinte. Jucătorii erau cel mai puțin curioși atunci când nu aveau niciun indiciu despre răspuns sau dacă erau extrem de încrezători; ei erau cel mai curioși atunci când aveau o idee despre răspuns, dar nu aveau încredere totală. În aceste circumstanțe, dorința de a cunoaște răspunsul era atât de mare încât aceștia erau dispus să plătească pentru a afla informația, chiar dacă puteau să o afle gratuit, dupa sesiunea de trivia.
Bineînteles că viața reală nu este un experiment de trivia, însă putem trage câteva concluzii plauzibile și de interes. Putem trage concluzia că este important cum alegem să ne educăm copiii, acasă sau la scoală. Cum alegem să vorbim cu ei prima dată despre diverse subiecte. Spre exemplu, dacă vrem să discutăm despre biologie și mediul natural, putem începe lecția cu una despre dinozauri, un subiect de interes pentru mulți copii, despre care fiecare din ei cunoaște câteva detalii. Astfel, le putem capta atenția în legătură cu un subiect de interes pentru ei, le stârnim curiozitate, iar ei au toate șansele să devină mai curioși mai dornici de cunoaștere.
Curiozitatea este un factor pivotal de-a lungul perioadei de creștere, dar aceasta este extrem de importantă în viața de adult. Fiind o trăsătură de personalitate relativ stabilă în timp, copilul curios poate deveni adolescentul inventator sau adultul centrat pe căutarea și găsirea soluțiilor în diverse problematici.
Articol de Victoria Nănău
