HomeHealthGena COVID responsabilă de formele severe și noua variantă de SARS-COV-2, în...

Gena COVID responsabilă de formele severe și noua variantă de SARS-COV-2, în vizorul cercetătorilor

Traducere și adaptare Alexandra Mănăilă

O nouă variantă africană a virusului SARS-COV-2, numită Omicron, sau după numele științific B.1.1.529, stârnește mari îngrijorări în rândul cercetătorilor din lumea întreagă, fiindcă are un număr foarte mare de mutații. Numărul de infecții zilnice cu SARS-COV-2 în țara cea mai afectată din Africa a crescut de zece ori de la începutul lunii, oamenii de știință din Africa de Sud dând vina pe această variantă pentru creșterea extrem de mare a numărului de cazuri de COVID-19. Aceasta nu este singura temă urgentă care a intrat în vizorul oamenilor de știință. Mai este una legată de o genă recent identificată care ar fi răspunzătoare de forme severe de COVID-19 și care ar putea deschide noi orizonturi vizavi de tratarea bolii.

„Din păcate, am detectat o nouă variantă care este un motiv de îngrijorare în Africa de Sud, fiindcă provoacă o reapariție a infecțiilor”, a declarat virusologul Tulio de Oliveira într-o conferință de presă convocată rapid.

Varianta a fost detectată și în Botswana și Hong Kong în rândul călătorilor din Africa de Sud, a adăugat specialistul.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat că „monitorizează îndeaproape” varianta raportată și în urma unei ședințe tehnice a stabilit să încadreze această variantă în categoria ,,de îngrijorare”, devenind astfel a cincea tulpină inclusă în această categorie.
„Analiza timpurie arată că această variantă are un număr mare de mutații care necesită și vor fi supuse unor studii suplimentare”, e de părere OMS.

Ministrul sud-african al Sănătății, Joe Phaahla, a declarat că varianta reprezintă „o gravă îngrijorare” și că ea este în spatele unei creșteri „exponențiale” a cazurilor raportate, ceea ce o face „o amenințare majoră”.

Numărul zilnic de infecții din țară atinsese 1.200 de cazuri miercuri, în creștere față de 106 la începutul lunii. Înainte de detectarea noii variante, autoritățile au prezis un al patrulea val care va lovi Africa de Sud începând cu jumătatea lunii decembrie.

Institutul Național pentru Boli Transmisibile (NICD) administrat de guvern a declarat că 22 de cazuri pozitive ale variantei B.1.1.529 au fost înregistrate în țară în urma secvențierii genomice.

NICD a spus că numărul cazurilor detectate și procentul testelor pozitive „crește rapid” în trei dintre provinciile țării, inclusiv Gauteng, unde se află centrul economic Johannesburg și capitala Pretoria.

Recent a fost identificat un focar la un institut de învățământ superior din Pretoria.
Anul trecut, Africa de Sud a detectat și varianta Beta a virusului, deși până acum numărul de infecții a fost determinat de varianta Delta, care a fost detectată inițial în India. Oamenii de știință au spus că noua variantă B.1.1.529 are cel puțin 10 mutații, în comparație cu două pentru Delta sau trei pentru Beta.

„Îngrijorarea este că atunci când sunt atât de multe mutații, poate avea un impact asupra modului în care se comportă virusul. Va dura câteva săptămâni până să înțelegem ce impact are această variantă asupra oricăror potențiale vaccinuri”, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru COVID-19, la un briefing de presă online.
Neutralizarea variantei este „complicată de numărul de mutații pe care le conține această variantă. Ea conține multe mutații cu care nu suntem familiarizați”, a recunoscut Penny Moore unul dintre oamenii de știință din Africa de Sud.

Centrele Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au declarat că se vor întâlni în curând cu experții din Africa de Sud pentru a discuta varianta.

“Gena Covid”

Oamenii de știință au identificat o genă care este legată de un risc semnificativ mai mare de-a face forme severe de COVID-19.

Încă din primul val al pandemiei a fost clar că grupurile etnice minoritare din Marea Britanie aveau mai multe șanse să moară de COVID în comparație cu albii.

O parte din acest risc mai mare se datorează factorilor socio-economici. De exemplu, persoanele etnice minoritare din Marea Britanie au mai multe șanse de a trăi în zone aglomerate în comparație cu oamenii albi și în gospodării cu mai multe generații, astfel încât persoanele în vârstă sunt mai expuse la virusuri purtate de membrii mai tineri ai familiei.

Un studiu amplu, publicat în The Lancet în mai 2021, a constatat că riscurile de a fi spitalizat, de a avea nevoie de terapie intensivă sau de a muri din cauza COVID-19 în Anglia au fost mai mari pentru grupurile de etnie asiatică, neagră și mixtă în comparație cu persoanele albe în timpul primului val de pandemie din Marea Britanie (primăvara 2020).
În cel de-al doilea val, riscul în rândul grupurilor etnice negre și mixte a scăzut, dar a fost găsit la sud-asiaticii. Pentru ei, riscul de a ajunge la spital sau de a muri de COVID a fost mai mare în al doilea val în comparație cu cel al albilor și altor grupuri etnice minoritare.
Ce ar putea explica această diferență? Este posibil ca genele purtate de anumite grupuri etnice minoritare să le pună la un risc mai mare de COVID sever?

În 2020, primele studii genetice au arătat că au existat într-adevăr diferențe genetice care au dus la un risc mai mare de COVID sever. După ce au studiat genele la mii de pacienți cu COVID, cercetătorii au identificat doi suspecți: genele numite LZTFL1 și SLC6A20.

Întrebările la care trebuia răspuns au fost: care dintre aceste două gene crește riscul de COVID sever? Și cum o face?

Un nou studiu, publicat în Nature Genetics, a găsit răspunsul la cele două întrebări. Cercetătorii, de la Universitatea din Oxford, au descoperit că LZTFL1 este implicată în boala cu severitate mai mare, nu SLC6A20.

60 la sută dintre oamenii de origine sud-asiatică poartă versiunea cu risc mai mare a genei, comparativ cu 15 la sută în rândul persoanelor albe și doar 2 la sută dintre persoanele de moștenire africană sau afro-caraibiană.

Această genă este foarte activă în stratul de celule care căptușește căile respiratorii și plămânii. Acest strat de celule, numit epiteliu respirator, încălzește și curăță aerul înainte de a ajunge în plămâni, unde oxigenul este absorbit în sânge.

Acționează ca o barieră între aerul care intră în sistemul respirator și țesuturile interne ale corpului și este esențială pentru o respirație adecvată.

Studiul a arătat că varianta cu risc ridicat a genei reduce capacitatea celulelor din plămâni de a repara țesutul deteriorat și de a înlocui celulele pierdute, care ar putea fi necesare pentru a depăși bolile severe.

Varianta face ca celulele să aibă mai multe copii ale celor două proteine ​​(numite ACE2 și TMPRSS2) care permit virusului SARS-CoV-2 să intre în celule și să le infecteze. Ceea ce înseamnă că oamenii care poartă varianta genei cu risc ridicat vor ajunge probabil să aibă mai multe celule infectate, o capacitate mai mică de vindecare și, prin urmare, o infecție mai severă.

Cercetătorii au recunoscut că nu știu cât de mult efectul disproporționat pe care l-a avut COVID asupra oamenilor din Asia de Sud din Marea Britanie se datorează acestei gene, iar aceste constatări nu înseamnă că factorii socio-economici nu au jucat un rol important.
De asemenea, nu au încă date despre rolul genei la populația din țările din Asia de Sud. Este posibil ca mult mai mulți oameni să poarte această genă.

Dar rezultatele acestui studiu sunt importante pentru că arată că o parte din riscul mai mare prezent la unele grupuri etnice, cum ar fi oamenii din Asia de Sud, este biologic.
Deși există acum vaccinuri și medicamente pentru tratarea COVID, noul studiu arată o modalitate potențială de a dezvolta noi tratamente care vizează plămânii mai degrabă decât sistemul imunitar – care a fost în cea mai mare parte atenția până acum. Acest lucru ar putea fi deosebit de util pentru cei cu risc de forme grave de COVID-19.

Bibliografie

  • https://www.sciencealert.com/highly-mutated-south-african-covid-variant-has-scientists-on-high-alert?utm_source=ScienceAlert+-+Daily+Email+Updates&utm_campaign=8a27ad4dd8-MAILCHIMP_EMAIL_CAMPAIGN&utm_medium=email&utm_term=0_fe5632fb09-8a27ad4dd8-365883857
  • https://www.sciencealert.com/we-might-finally-know-why-uk-s-south-asian-demographics-suffered-more-from-covid
ARTICOLE RECOMANDATE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole populare

Comentarii recente