HomeHealthLegătura dintre starea de foame și furie

Legătura dintre starea de foame și furie

Un nou studiu publicat recent în jurnalul PLOS One a evaluat legătura dintre foame și emoțiile negative. Multă vreme, acest sentiment a fost descris folosind cuvântul „hangry” (alăturare a cuvintelor englezești „hunger” și ”angry”, foame și furie), implicând că cineva este atât înfometat, cât și furios.

Cercetarea a fost condusă de cadre universitare de la Universitatea Anglia Ruskin (ARU) din Marea Britanie și de la Universitatea Karl Landsteiner de Științe ale Sănătății din Austria. Rezultatele au indicat faptul că foamea este asociată cu niveluri mai mari de furie și iritabilitate, precum și cu niveluri mai scăzute de plăcere.

Pentru a realiza acest studiu, cercetătorii au examinat 64 de adulți din Europa centrală, urmărindu-le nivelul foametei și stările emoționale de mai multe ori pe zi timp de aproximativ o lună.

„Mulți dintre noi suntem conștienți de faptul că starea de foame ne poate influența emoțiile, dar surprinzător de puține cercetări științifice s-au concentrat pe foamete”, spune autorul principal Viren Swami, profesor de psihologie socială la ARU, într-un comunicat de presă.

Participanții au fost rugați să-și raporteze sentimentele și nivelurile de foame pe o aplicație pentru smartphone de cinci ori pe zi, datele putând fi astfel colectate în oricare mediu obișnuit al participanților, cum ar fi locul de muncă și casa.

Rezultatele arată că foamea este asociată cu sentimente mai puternice de furie și iritabilitate, precum și cu cote mai scăzute ale plăcerii, iar efectele au fost substanțiale, chiar și după luarea în considerare a factorilor demografici precum vârsta și sexul, indicele de masă corporală, comportamentul alimentar și trăsături individuale de personalitate.

Foamea a fost asociată cu 37% din variația iritabilității, 34% din variația furiei și 38% din variația plăcerii înregistrate de participanți. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că emoțiile negative ar putea fi legate de tiparele de alimentație calculate în medie pe mai multe zile, precum și de variațiile individuale de zi cu zi. „Hanger” este ceva care poate persista în timp.

Deși această cercetare nu propune soluții noi la problema acetui sentiment de foame și furie, ajută însă la consolidarea a ceea ce mulți indivizi știau deja intuitiv: că ar putea fi supărați doar pentru că au nevoie de o gustare, nu din alt motiv.

„Cercetările sugerează că capacitatea de a eticheta o emoție îi poate ajuta pe oameni să o regleze, cum ar fi recunoscând că ne simțim supărați pur și simplu pentru că ne este foame”, spune Swami.

Așadar, un sfat de urmat în momentele de iritabilitate din mijlocul zilei ar fi acela de a realiza dacă emoțiile negative sunt sau nu accentuate și de foame.

 

Articol de Izabela Constantin

ARTICOLE RECOMANDATE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole populare

Comentarii recente