Din ce în ce mai mulți experți, dar și susținători ai acestui conceptul vorbesc despre efectele dăunatoare ale mersului și alergatului. Dar nu mersul și alergatul propriu-zis ne afectează, ci faptul că nu ne angajăm în aceste acțiuni, desculți.
Pantofii pe care îi purtăm sunt, pe zi ce trece, mai rigizi, mai înalți, cu o platforma mai mare și mai inconfortabilă. Specialiștii ne informează că piciorul nostru este flexibil, având o mulțime de mușchi, de diverse dimensiuni, care au nevoie să nu fie constrânși în încălțăminte pentru cea mai bună funcționalitate.
Diferite tipuri de pantofi au apărut începând cu aproximativ 30.000 de ani în urmă, însă de curând îndustria modei a început să pună accentul pe pantofi înguști, cu vârful ascuțit si tocuri înalte. Totodată, în zona de sport sau athleisure, apar pantofi de mers sau de alergat cu o tehnologie din ce în ce mai avansată; perne de aer, talpă care absoarbe șocul și multe altele. Întrebarea specialiștilor apare aici – de ce avem nevoie de toată această tehnologie, când piciorul nostru se descurcă grozav la a merge, a alerga, doar prin prisma modului în care el este conceput.
În medie, cam 35-50% din oamenii care aleargă au suferit un accident, iar specialiștii spun că de vină sunt pantofii deștepti. Cel mai des au fost raportate accidente în zona genunchiului, a piciorului, sau a gleznei, având legătură cu oasele sau cu teșutul conector, a cărui funcție este să prevină transmiterea forței de la muschi și să permită mișcarea.
Se presupune că, monturile, platfusul sau arcul plantar căzut sunt rezultatul unui picior cu o musculatură slab-dezvoltată, ca urmare a susținerii constante pe care o primește piciorul nostru de la încălțămintea modernă. Piciorul și glezna noastră înglobează un total de 26 de oase, 33 de articulații și peste 100 de mușchi, tendoane și ligamente. Dacă luăm în considerare ambele picioare, rezultă un total de 52 de oase, ceea ce reprezintă aproximativ un sfert din toate oasele găsite în corpul adultului matur. Ne-am întreba, în fața cunoștințelor anatomice, de ce ne mai trebuie pantofi speciali pentru mers și alergat? Ce funcționalitate deservesc? Confortul lor produce, oare, disconfort pe termen lung?
Desigur, unii ar spune că rolul lor este să ne protejeze de suprafețele tari pe care călcăm acum, precum cimentul, pe care strămoșii noștri nu pășeau zilnic. Câteva studii ne arată totuși, că de fapt, pantofii cu susținere și pernițe anti-soc promovează mersul greșit din punct de vedere biomecanic. Mai exact, datorită tălpii înalte, alergătorul este mai predispus să facă pași mai mari și să atingă pământul cu călcâiul, un termen numit heel strikers. Se presupune că cei ce ating suprafața cu călăiul înainte, nu beneficiază de absorbția socului diminuată de degetele de la picioare și jumătatea piciorului, iar tot șocul este absorbit de călcăi, șoc ce urcă asupra genunchiului, șoldului, spatelui – într-o cascadă a durerii.
Un alt studiu ce a analizat mișcarea piciorului la copii – care fie purtau pantofi convenționali sau pantofi barefoot – suștine impactul negativ pe care pantofii convenționali îl au asupra piciorului. Pantofii barefoot sunt pantofi flexibili, mai lați, ce urmează forma piciorului (mai degrabă pătrată decât triunghiulară), cu o talpă joasă, flexibiliă, ce nu are niciun fel de toc sau de ridicare în zona călcăiului. Studiul a investigat 2300 de copii cu vârste între 4-13 ani ne arată că incidența piciorului plat este de 8.6% în rândul copiilor ce au folosit încălțăminte, iar cei care au mers mai mult desculți de doar 2.8%. Totodată, între copiii de 10-13 ani, doar 36.5% aveau picioare sănătoase, restul prezentând deja ușoare deformări precum valgus (39,4%), 19,1% sindromul piciorului plat și hallux valgus la 17.1% dintre copii. Autorii studiului concluzionează că pantoful nu ar trebui să influențeze în niciun mod piciorul normal, ci doar să il protejeze de leziuni și de frig.
Iar dacă pantofii de tip barefoot nu vi se par pentru voi, măcar pașiți ocazional desculți prin natură. Cercetătorii ne indică că expunerea la bacteriile inofensive din pământ, precum M. Vaccae pot îmbunătățească starea de spirit. Aceștia au demonstrat că expunerea la M. Vaccae activează zone cerebrale precum, nucleul rafeului dorsal, cortexul prefrontal și hippocampusul, regiuni implicate în reglarea emoțională și funcționare cognitivă. Totodată, aceștia au observat că nivelul de serotonină din cortexul prefrontal crescuse odată cu expunerea la bacteriile inofensive din pământ. Expunerea la mediul natural, spune Cristopher Lowry, cercetător în neuroștintă la universitatea din Bristol, spune că are exact același efect cu medicația antidepresivă.
Graham Rock, imunolog la University Collegel Lodon și co-autor al lucrării spune că depresia ar putea fi chiar, în parte, rezultatul unei inflamații. Iar modul în care expunerea la mediul natural funționează, spun cercetătorii, este prin faptul că expunerea la bacterii activează celulele imune, care degajă proteine, numite citokine. Aceste proteine declanșează mai apoi receptorii nervilor senzoriali pentru a crește activitatea lor, cu rol în reglarea și coordonarea sistemului imunitar. Practic, prin declanșarea producerii de celule imune care acționează asupra reducerii inflamației, s-ar putea reduce și componenta inflamatorie din depresie. Mersul desculț în natură ar putea imita efectele Prozacului, un medicament antidepresiv din clasa inhibitorilor selectivi de recuperare a seretoninei, spune Lowry.
Poate data viitoare când mergem în natură, facem și câțiva pași desculți. Poate ne va bucura simțurile și îmbunătății senzațiile în tălpi. Și poate, începând de acum, vom fi mai atenți la ceea ce purtăm în fiecare zi sau poate vom face o tranziție la pantofii de tip barefoot. Un lucru e cert, natura este cel mai înțelept creator și nu ar trebui blocată sau constrânsă în vreun fel.
Articol de Victoria Nănău
