Oamenii de știință de la Facultatea de Medicină a Universității Stanford au realizat un studiu care oferă o nouă perspectivă majoră asupra mecanismului din spatele agravării convulsiilor în cazul persoanelor cu epilepsie.
Aceștia s-au concentrat pe studierea unui tip comun de convulsii, numit convulsii de absență sau petit mal, în care orice comportament se oprește, de obicei pentru mai puțin de un minut. Persoanele cu astfel de convulsii arată de parcă se holbează sau visează cu ochii deschiși. Aceștia experimentează, de asemenea, pierderea cunoștinței pentru o scurtă perioadă de timp, fără să își amintească ce s-a întâmplat apoi. Aceste convulsii, deși mai puțin dramatice decât convulsiile care provoacă spasme sau colaps, totuși interferează cu viața pacienților epileptici și pot fi periculoase dacă, de exemplu, o persoană are o criză de absenteism în timp ce traversează o stradă.
Copiii și adulții cu anumite tipuri de epilepsie pot suferi sute de convulsii în fiecare zi. Deși medicamentele pot ține sub control această condiție medicală, aproximativ 30% dintre pacienții cu abstinență din copilărie au convulsii încă, deși își iau medicamentele.
Pentru a înțelege modul în care convulsiile schimbă creierul, cercetătorii au studiat rozătoarele cu crize de absență. Ca și în cazul anumitor forme de epilepsie la oameni care implică convulsii de absență, animalele dezvoltă crize la începutul vieții, care cresc treptat în timp.
Cercetătorii au căutat modificări în celulele formatoare de mielină, numite oligodendrocite în creierele rozătoarelor. În comparație cu perioada de dinainte de începerea crizelor, la sfârșitul perioadei de debut a crizelor (4,5 luni mai târziu), animalele aveau o densitate mai mare de celule precursoare de oligodendrocite noi sau în diviziune și oligodendrocite mai mature.
Mielina este substanța grasă care înconjoară celulele cerebrale. În mielinizarea adaptivă, descoperită de cercetători, creierul crește numărul de fibre mielinice și grosimea învelișului din jurul fibrelor nervoase. Această izolație ajută la cimentarea lucrurilor pe care le învățăm în structura fizică a creierului nostru.
Plasticitatea mielinei contribuie la multe funcții ale creierului, incluzând atenția, învățarea și memoria. În mod normal, atunci când cineva învață un lucru nou, cum ar fi mersul pe bicicletă sau cântatul la pian, declanșarea nervilor duce la mielinizarea adaptivă. Cei mai aglomerați nervi devin acoperiți cu straturi mai groase de mielină izolatoare, îmbunătățind viteza și sincronizarea rețelelor.
Această cercetare este prima care arată că mielinizarea poate face nervii mai eficienți la acțiunile nedorite. Oamenii de știință au descoperit un strat de mielină mai gros pe fibrele nervoase în regiunea creierului în care apar convulsiile. Cu toate acestea, nu a existat nicio modificare a mielinizării în zonele creierului în care convulsiile sunt mai puțin frecvente. În plus, animalele din grupul de control fără convulsii din studiu nu au prezentat aceste modificări.
Pentru a afla dacă întreruperea mielinizării induse de convulsii ar putea bloca dezvoltarea viitoarelor convulsii, cercetătorii au modificat genetic șoarecii pentru a le crește înțelegerea epilepsiei absente. Oamenii de știință au modificat un receptor cheie în celulele precursoare ale oligodendrocitelor, care este necesar pentru mielinizarea adaptivă. Datorită ingineriei genetice, cercetătorii au reușit să îndepărteze selectiv receptorul TrkB din celulele în cauză, din momentul în care era de așteptat să înceapă crizele. Când acest receptor a fost îndepărtat, șoarecii încă au avut unele convulsii, dar numărul lor a fost mai mic.
Cercetătorii au folosit un medicament, care conține un inhibitor HDAC, care blochează aspecte ale maturării celulelor precursoare oligodendrocitelor, la o săptămână după ce șoarecii au început să aibă convulsii. Descoperirile au fost similare cu cele observate la șoarecii modificați genetic: au avut loc convulsii, dar nu s-au înrăutățit și nu au devenit mai frecvente.
Oamenii de știință speră să investigheze dacă astfel de medicamente ar putea îmbunătăți rezultatele și în cazul oamenilor, în special la copiii diagnosticați recent cu forme severe de epilepsie.
Articol de Izabela Constantin
