Astronomii au detectat o explozie radio misterioasă, cu un model asemănător cu o inimă care bate, dintr-o galaxie îndepărtată. În descoperirile lor, publicate în jurnalul Nature, cercetătorii au observat că semnalul – clasificat drept explozie radio rapidă sau FRB (Fast Radio Burst) – este cea mai durabilă explozie de acest gen detectată vreodată. De asemenea, afișează cel mai clar model periodic pentru un FRB găsit până acum.
FRB-urile sunt flash-uri intense, foarte rapide de unde radio în spațiu, care sunt vizibile de la miliarde de ani lumină distanță, de ordinul milisecundelor, notează cercetătorii. Originile exacte ale FRB sunt necunoscute, dar sute au fost detectate în univers de când primul FRB a fost descoperit de oamenii de știință în 2007, potrivit unui comunicat de presă al Institutului de Tehnologie din Massachusetts.
„Imaginați-vă o galaxie foarte îndepărtată. Și, uneori, au loc niște explozii uriașe care emit la rândul lor explozii uriașe de unde radio. Nu știm ce sunt aceste explozii, dar sunt atât de puternice încât le putem vedea din tot universul.”, a declarat Daniele Michilli, un cercetător postdoctoral la Institutul Kavli pentru Astrofizică și Cercetare Spațială al MIT și unul dintre autorii studiului.
Însă FRB-ul detectat în noul studiu, etichetat FRB 20191221A, este deosebit de unic – atât pentru cât durează semnalul, cât și pentru modelul acestuia. FRB-urile tipice „durează aproximativ o milisecundă, mult mai scurtă decât a clipi din ochi”, a remarcat Michilli, iar FRB 20191221A are o durată de trei secunde, de aproximativ 1.000 de ori mai mare decât media.
În plus, cercetătorii au descoperit că exploziile undelor radio se repetă la fiecare 0,2 secunde, similar modelului „bătăilor inimii”. „Nu numai că a fost foarte lung, a durat aproximativ trei secunde, dar au existat vârfuri periodice care erau remarcabil de precise, emițând la fiecare fracțiune de secundă – bum, bum, bum – ca o bătaie de inimă. Este prima dată când semnalul în sine este periodic”, a spus Michilli.
O sursă necunoscută
La fel ca și alte FRB, sursa FRB 20191221A este un mister – dar cercetătorii au remarcat că emisiile sale sunt similare cu un pulsar radio sau un magnetar, două tipuri de stele neutronice. Stelele neutronice se formează după ce stelele gigantice mor și nucleele se prăbușesc.
FRB 20191221A a fost detectat pentru prima dată în decembrie 2019 de un radiotelescop numit Canadian Hydrogen Intensity Mapping Experiment, sau CHIME, la Observatorul Radio Astrofizic Dominion din Columbia Britanică, Canada.
Echipa nu știe din ce galaxie provine FRB 20191221A, dar estimează că se află la aproximativ 1 miliard de ani lumină distanță. Totuși, aceasta este o estimare foarte aproximativă și rămân multe necunoscute.
Detectările FRB precum FRB 20191221A, a spus Michilli, „ne oferă informații despre posibila origine a exploziilor radio rapide și ne oferă un nou instrument pe care, poate, în viitor, îl vom putea utiliza pentru a descoperi informații noi, despre univers. Viitoarele telescoape promit să descopere mii de FRB pe lună și, în acel moment, s-ar putea să găsim mai multe dintre aceste semnale periodice”.
Sursa foto:CHIME
Articol de Cristina Zarioiu