Femeile care urmează diete vegetariene au mai multe șanse de a suferi fracturi de șold odată cu înaintarea în vârstă decât cele care mănâncă frecvent carne, a constatat un studiu realizat de un grup de cercetători din Marea Britanie.
Pentru studiu, cercetătorii au investigat riscul de fractură de șold la consumatorii ocazionali de carne, persoanele care aleg să consume pește în detrimentul cărnii și vegetarieni, în comparație cu cei care mănâncă carne în mod regulat. Analizând datele culese pe o perioadă de 20 de ani, au fost descoperite 822 de fracturi de șold la 26.318 femei de vârstă mijlocie din Marea Britanie (puțin peste 3%).
După corelarea datelor cu alți factori precum fumatul și vârsta, vegetarienii au fost singurul grup alimentar cu un risc crescut de fractură de șold.
„Fractura de șold este o problemă de sănătate globală, cu costuri economice ridicate, care provoacă pierderea independenței, reduce calitatea vieții și crește riscul altor probleme de sănătate”, spune co-autorul studiului, Janet Cade, liderul Grupului de Epidemiologie Nutrițională al Facultășii de Medicină, Știință alimentară și nutriție la Leeds. „Dietele pe bază de plante au fost legate de sănătatea proastă a oaselor, dar a existat o lipsă de dovezi cu privire la legăturile cu riscul de fractură de șold. Acest studiu este un pas important în înțelegerea riscurilor potențiale pe care dietele pe bază de plante ar putea prezenta pe termen lung și a ceea ce se poate face pentru a atenua aceste riscuri.”
Echipa de cercetare a descoperit, de asemenea, că IMC (indicele de masă corporală) mediu în rândul vegetarienilor a fost puțin mai mic decât media în rândul consumatorilor obișnuiți de carne.” Cercetările anterioare au arătat o legătură între IMC scăzut și riscul ridicat de fractură de șold. IMC mai scăzut poate însemna că oamenii sunt subponderali, ceea ce poate însemna o sănătate mai slabă a oaselor și a mușchilor și un risc mai mare de fractură de șold.
„Dietele vegetariene pot varia mult de la o persoană la alta și pot fi sănătoase sau nesănătoase, la fel ca dietele care includ produse de origine animală. Cu toate acestea, este îngrijorător faptul că dietele vegetariene au adesea un aport mai mic de nutrienți care sunt legate de sănătatea oaselor și a mușchilor”, spune Webster. „Aceste tipuri de nutrienți sunt în general mai abundente în carne și alte produse de origine animală decât în plante, cum ar fi proteinele, calciul și alți micronutrienți. Aportul scăzut al acestor nutrienți poate duce la scăderea densității minerale osoase și a masei musculare, ceea ce vă poate face mai susceptibil la riscul de fractură de șold. Acest lucru face ca cercetările ulterioare să fie deosebit de importante pentru a înțelege mai bine factorii care conduc la creșterea riscurilor la vegetarieni, fie că este vorba de deficiențe de nutrienți sau de managementul greutății, astfel încât să putem ajuta oamenii să facă alegeri sănătoase.”
Articol de Izabela Constantin