O echipă de cercetare de la Centrul John Innes din Norwich a editat structura genetică a unor roșii pentru a le transforma într-o sursă bogată de vitamina D. Această legumă modificată genetic ar putea combate boli precum Alzheimer, Parkinson sau diferite tipuri de cancer.
Vitamina D este creată în corpul nostru după expunerea pielii la soare, dar sursele majore rămân alimentele. Această nouă cultură biofortificată ar putea ajuta milioane de oameni cu niveluri scăzute ale acestui nutrient. Deficiența de vitamina D este considerată o problemă majoră de sănătate în prezent, deoarece nutrientul joacă un rol vital în organism, menținând oasele puternice, contribuind la funcționarea normală a nervilor și a mușchilor și susținând apărarea imunitară. Studiile au arătat, de asemenea, că insuficiența de vitamina D este legată și de creșterea severității infecției cu Covid-19.
„40% dintre europeni au insuficiență de vitamina D, la fel și un miliard de oameni din întreaga lume. Nu doar abordăm o problemă uriașă de sănătate, dar ajutăm producătorii, deoarece frunzele de roșii, care în prezent se irosesc, ar putea fi folosite pentru a face suplimente din liniile modificate genetic”, au declarat cercetătorii de la Centrul John Innes.
Oamenii de știință au folosit instrumentul Crispr, conceput să funcționeze ca o pereche de foarfece genetice, pentru a modifica genomul plantei, astfel încât 7-DHC (7-dehidrocolesterol sau provitamina D3) să se acumuleze în fructele plantei, cât și în frunze. Când frunzele și fructele tăiate au fost expuse la lumină ultravioletă timp de o oră, nivelurile de vitamina D conținute de o roșie erau echivalente cu două ouă de mărime medie sau 28 de grame de ton, au scris cercetătorii într-o lucrare publicată în revista Nature Plants. Frunzele plantelor modificate au conținut până la 600 ug de provitamina D3 per gram de greutate uscată. Aportul zilnic recomandat de vitamina D este de 10 ug pentru adulți.
Pentru oamenii sceptici cu privire la mâncarea modificată genetic, cercetătorii au subliniat că odată cu editarea genelor, nu este introdus ADN străin în plantă. Aceștia nu au găsit efecte nedorite ale modificării asupra altor gene de tomate.
„Pandemia de Covid-19 a ajutat la evidențierea problemei insuficienței vitaminei D și a impactului acesteia asupra funcției noastre imunitare și asupra sănătății generale. Roșiile îmbogățite cu provitamina D pe care le-am produs oferă o sursă necesară de vitamina soarelui pe bază de plante. Aceasta este o veste excelentă pentru persoanele care adoptă o dietă bogată în plante, vegetariană sau vegană și pentru numărul tot mai mare de oameni din întreaga lume care suferă de problema insuficienței vitaminei D”, a declarat autorul principal al studiului, doctor Jie Li.
Articol de Izabela Constantin