Oamenii de știință de la Universitatea Northwestern au identificat o nouă genă care este responsabilă pentru declanșarea unui subtip agresiv de cancer pulmonar cu celule mici. Cercetarea descrie în detaliu acest nou subtip, ce se poate face pentru a avansa în continuare precum şi opțiunile de tratament pentru această boală.
Studiul este publicat în revista Science Advances.
Subtipul agresiv al acestui cancer se numește subtip P și în prezent nu are nici un tratament eficient.
Mulți pacienți și familiile lor află, din păcate, că există opțiuni limitate de tratament pentru cancerul pulmonar cu celule mici.
„Acest tip de cancer este rezistent la o mulțime de medicamente și nu multe studii se concentrează asupra lui”, a spus Lu Wang, Profesor asistent de biochimie și genetică moleculară la Northwestern University Feinberg School of Medicine.
„Prin identificarea acestei gene importante, avem acum o gamă de medicamente foarte bună cu care să lucrăm” declară el.
Wang a menționat şi dificultatea de a explica lipsa unui tratament eficient pentru acest cancer specific. „Este devastator pentru pacienți și familiile lor”, a spus Wang.
Dar această nouă țintă genetică le dă speranță.
Una dintre probleme este că tratamentul a rămas neschimbat de atâția ani. Multe familii se bazează în principal pe chimioterapie pentru îngrijirea medicală. Procedând astfel, de multe ori pacienții dezvoltă o formă de chimiorezistență sau un eșec ca răspuns la medicament, determinând răspândirea cancerului.
Wang a afirmat că rezistența la medicamente în tratamentul cu chimioterapie pentru cancerul pulmonar cu celule mici ar putea „influența eficacitatea generală a opțiunilor limitate de tratament disponibile și poate duce la reapariția cancerului”.
Cancerul pulmonar este principala cauză de deces în Statele Unite, în ciuda faptului că este al treilea cel mai frecvent cancer din SUA. Se estimează că în acest an sunt 131.880 de decese datorate cancerului pulmonar, potrivit Societății Americane de Cancer.
Deși au existat progrese în tehnologie, medicină și screening-uri îmbunătățite pentru cancerul pulmonar, acesta este încă adesea diagnosticat în stadii avansate, când există deja o creștere predominantă a tumorii, ceea ce face opțiunile de tratament dificile. Este foarte important, pentru acest cancer și pentru orice alt cancer, să-l detectăm devreme înainte ca tumorile să se răspândească.
Acest fapt este extrem de important pentru cei diagnosticați cu cancer pulmonar cu celule mici, deoarece este o „formă agresivă de cancer pulmonar diagnosticat în stadii avansate pentru 70% din cazuri”, a spus Wang.
Cercetătorii au descoperit o genă necesară pentru ca această tumoare a cancerului pulmonar să supraviețuiască și să prospere. Echipa a folosit screening-ul CRISPR la nivelul întregului genom pentru a găsi gena specifică și a o identifica. Odată ce Wang și echipa sa au reușit să identifice gena specifică, au reușit să o ștergă din celulele in vitro de cancer pulmonar cu celule mici ale șoarecilor.
Când aceste gene au fost îndepărtate, celulele canceroase nu au putut supraviețui și au murit. Acest studiu se dovedește a fi parte a procesului preliminar de a crea un medicament care ar putea face același lucru, ucigând celulele canceroase specifice. Cercetătorii intenționează să dezvolte un medicament care să perturbe funcția genei pentru a trata acest subtip de cancer pulmonar la pacienți.
Gena a fost numită POU2AF2 de către echipă, pe baza funcțiilor inovatoare raportate în această nouă cercetare.
Speranța acestui studiu este de a începe să detectăm acest subtip de cancer pulmonar cu celule mici în stadii mai timpurii și în cele din urmă, să găsim opțiuni suplimentare de tratament pentru această boală. Studiul este un pas înainte interesant în vindecarea cancerului pulmonar.
Articol de Răzvan Lupu