Un nou studiu publicat în Diabetologia (revista Asociației Europene pentru Studiul Diabetului) constată că sentimentele de singurătate sunt legate de un risc semnificativ mai mare de a dezvolta diabet de tip 2.
Cercetarea a fost efectuată de Profesorul Asociat Roger E. Henriksen și colegii săi de la Universitatea de Științe Aplicate din Norvegia de Vest.
Pe lângă examinarea asocierii dintre singurătate și riscul de a dezvolta T2D, s-a analizat şi dacă depresia și insomnia au un rol ȋn dezvoltarea bolii.
Un număr tot mai mare de cercetări a evidențiat o legătură între stresul psihologic și riscul unei persoane de a dezvolta T2D.
Singurătatea creează o stare de suferință cronică, uneori de lungă durată, care poate activa răspunsul fiziologic la stres al organismului.
Deși mecanismele exacte nu sunt pe deplin înțelese, se crede că singurătatea joacă un rol central în dezvoltarea T2D prin mecanisme precum rezistența temporară la insulină determinată de niveluri crescute de cortizol, hormonul stresului.
Acest proces implică, de asemenea, modificări în reglarea comportamentului alimentar de către creier, determinând o creștere a apetitului pentru carbohidrați și ulterior niveluri crescute de zahăr din sânge.
Studiile anterioare au descoperit o asociere între singurătate și alimentația nesănătoasă, inclusiv un consum mai mare de băuturi dulci și alimente bogate în zaharuri și grăsimi.
Cercetătorii au folosit date din studiul HUNT, o colaborare între Centrul de Cercetare HUNT (Facultatea de Medicină și Științe ale Sănătății), Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie, Trøndelag County Council, Autoritatea Regională de Sănătate din Norvegia Centrală și Institutul Norvegian de Sănătate Publică.
Această bază de date conține informații de sănătate (din chestionare auto-raportate, examinări medicale și probe de sânge) a peste 230.000 de persoane și obținute prin intermediul a patru anchete populaționale: HUNT1 (1984-1986), HUNT2 (1995-1997), HUNT3 (2006-2008) și HUNT4 (2017-2019).
Informațiile inițiale pentru 24.024 de participanți au fost preluate de la HUNT2 după excluderea persoanelor cu tulburări metabolice, diabet de tip 1 și tip 2 și a celor pentru care nu erau disponibile date privind testele de sânge. Starea T2D a fost principala variabilă de rezultat și s-a bazat pe HbA1c (hemoglobina glicata – o măsură a controlului pe termen lung a zahărului din sânge) fiind mai mare de 48 mmol/mol atunci când a fost măsurată în sondajul HUNT4.
Studiul a constatat că nivelurile mai ridicate de singurătate la momentul inițial au fost puternic asociate cu un risc mai mare de T2D atunci când au fost măsurate 20 de ani mai târziu. După ajustarea în funcție de vârstă, sex și nivel de educație, au descoperit că participanții care au răspuns „foarte mult” la întrebarea dacă s-au simțit singuri au de două ori mai multe șanse de a dezvolta T2D decât cei care nu s-au simțit singuri.
O analiză ulterioară a arătat că această relație nu a fost modificată de prezența depresiei, a insomniei la debutul somnului sau a insomniei terminale, deși echipa a găsit dovezi ale unei legături cu insomnia.
Deși studiul lor nu a examinat mecanismele exacte implicate, cercetătorii observă că sprijinul social, influența și implicarea pot avea efecte pozitive asupra comportamentelor de promovare a sănătății.
De exemplu, sfaturile și sprijinul unui prieten pot influența alegerile unei persoane legate de sănătate și pot avea un efect pozitiv asupra alimentației sale, asupra nivelului de activitate fizică și asupra sentimentelor generale de stres.
Mai puține legături sociale și lipsa acestor influențe pozitive pot face oamenii singuri mai vulnerabili la un comportament care ar putea crește riscul de a dezvolta T2D.
Cercetătorii cred că singurătatea ar trebui inclusă în ghidurile clinice referitoare la T2D.
„Este important ca furnizorii de asistență medicală să fie deschiși la dialog cu privire la preocupările unei persoane în timpul consultațiilor clinice, inclusiv în ceea ce privește singurătatea și interacțiunea socială.” spun ei.
Autorii recomandă efectuarea unor cercetări suplimentare despre legătura dintre singurătate și T2D, precum și asupra rolurilor jucate de insomnie și depresie.
„Întrebările la care trebuie să se răspundă sunt: măsura în care singurătatea duce la activarea răspunsurilor la stres, măsura în care singurătatea afectează comportamentul legat de sănătate și mai important, modul în care aceste două căi interacționează în ceea ce privește contribuția la un risc crescut de apariție T2D.” au declarat ei.
Articol de Răzvan Lupu
