HomeHealthUn echilibru bun ar putea indica o viață mai lungă

Un echilibru bun ar putea indica o viață mai lungă

O nouă cercetare arată că dacă persoanele în vârstă nu își pot ține echilibrul stând într-un picior timp de 10 secunde, atunci riscul de deces este aproape dublu în următorul deceniu.

Studiul a fost realizat pe o perioadă de 12 ani, având 1702 participanți cu vârste cuprinse între 51 și 75 de ani sub observație din 2008 până în 2020. Participanții au fost rugați să încerce să își mențină echilibrul în timp ce-și țin brațele pe lângă corp și privesc drept înainte. Li s-au permis până la trei încercări pe fiecare picior.

„După luarea în considerare a vârstei, sexului și a afecțiunilor subiacente, incapacitatea de a sta nesprijinit pe un picior timp de 10 secunde a fost asociată cu un risc de deces mai crescut cu 84%, indiferent de condiția medicală”. Rezultatele au arătat că 123 de participanți, adică 7%  dintre persoanele studiate, au murit de-a lungul celor 12 ani. Proporția deceselor în rândul celor care au picat testul (17,5%) a fost semnificativ mai mare decât a deceselor în rândul celor care au reușit să echilibreze timp de 10 secunde (4,5%).

În general, persoanele care au picat testul au avut tendința de a avea o sănătate mai proastă decât cei care l-au promovat, o proporție mai mare fiind obezi, având boli cardiovasculare și niveluri nesănătoase de colesterol în sânge. Diabetul de tip 2 a fost de trei ori mai frecvent în rândul persoanelor care nu au trecut testul decât în ​​rândul celor care au trecut.

Spre deosebire de forma fizică, forța musculară și flexibilitate, echilibrul tinde să fie bine păstrat până după 55 de ani, când începe să scadă relativ rapid. Cu toate acestea, evaluarea echilibrului de obicei nu este inclusă în controalele de sănătate ale persoanelor de vârstă mijlocie și în vârstă, posibil pentru că nu există un test standardizat pentru aceasta. Până la studiul de față au existat puține date concrete care să lege echilibrul cu rezultatele clinice.

„Deoarece statul într-un picior necesită un echilibru bun, având legătură cu funcția creierului, o forță musculară bună și flux sanguin bun, este probabil să integreze sistemele musculare, vasculare și cerebrale, așa că este un test global al riscului de mortalitate în viitor”, a declarat dr. Naveed Sattar, profesor de medicină metabolică la Institutul de Științe Cardiovasculare și Medicale de la Universitatea din Glasgow. „Dacă cineva nu poate completa cele 10 secunde și este îngrijorat, ar trebui să reflecteze asupra propriilor riscuri pentru sănătate”, a spus el. „Ar putea încerca să facă schimbări pozitive în stilul de viață, cum ar fi mersul pe jos mai des sau mâncatul mai puțin dacă își dau seama că ar putea face mai bine. Dar, de asemenea, aceștia ar putea consulta medicul dacă, de exemplu, nu li s-au măsurat factorii de risc pentru boli cardiovasculare sau nu au fost testați pentru alte afecțiuni cronice, cum ar fi diabetul”.

 

Articol de Izabela Constantin

ARTICOLE RECOMANDATE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articole populare

Comentarii recente